Pe timp de criză nici căsătoriile la minut nu se mai poartă și nici bani nu mai sunt pentru a alimenta cazinourile din Las Vegas. ”Orașul păcatelor” va trebui să se reinventeze pentru a stopa scăderea continuă a numărului de turiști.
Las Vegas, locul unde se fac și se desfac mariaje la minut, locul unde averi uriașe pot fi pierdute într-o singură seară la jocurile de noroc, își pierde din farmec. Într-o țară în care rata șomajului îndelungat este la cel mai înalt nivel din 1948, iar circa 10% din populație nu are un loc de muncă, ”Orașul păcatelor” atrage din ce în ce mai puțini turiști. În anii de boom ai Vegasului, 2004-2007, rata șomajului în Statele Unite era de circa 4,8%.
Potrivit Bloomberg, în doar trei ani de zile, Las Vegas-ul a piedut circa două milioane de turiști. Numărul celor care au ajuns, anul trecut, în Vegas, s-a ridicat la 37,3 milioane de persoane, în scăderea de la 39,2 milioane, în 2007.
Căsătoriile la minut, pe cale de dispariție
Mulți ani Vegas-ul a mizat, ca strategie de a atrage turiști, pe ”căsătoriile la minut”, însă, în ultimii ani, numărul celor care decid să-și întemeieze o familie a scăzut considerabil.
În urmă cu 10 ani, 57,3 din adulții Americii erau căsătoriți. Numărul lor a scăzut, astfel că, în 2010, doar 54,1% dintre persoanele adulte din Statele Unite își întemeiaseră o familie, iar analiștii se așteaptă ca numărul acestora să tot scadă și ca urmare a lipsei siguranței locului de muncă din această perioadă.
Potrivit datelor obținute de Bloomberg, 91.890 de certificate de căsătorie au fost emise în 2010, față de 128.250, în 2004. Scăderea este de circa 30% în doar șase ani de zile. Oamenii din industria ”căsniciei la minut” din Vegas spun că acum, circa 70% dintre cei care trec pragul orașului sunt căsătoriți, astfel că focusul ar trebui schimbat pe reînnoirea jurămintelor.
Autoritățile dau vina pe criza economică pentru scăderea numărului de turiști și caută soluții pentru reinventarea Las Vegas-ului. După ani întregi în care și-a construit imaginea pe luxul extrem și s-a promovat drept ”capitala jocurilor de noroc” este interesant de văzut ce strategii vor fi aplicate pentru a face Vegas-ul mai prietenos cu un consumator mai sărac și mai precaut cu banii săi.