Prețul petrolului ar putea ajunge la 100 de dolari pe baril, în timpul acestei ierni, în vreme ce prețul gazelor naturale va atinge valori formate din două cifre.
O analiză a brokerului XTB România, companie listată pe Bursa de la Varşovia, estimează că prețul barilului de petrol va ajunge la 100 de dolari. Pe de altă parte, prețul gazelor naturale – de 5 dolari pe MMBTU (British Thermal Units - n.r ed.), va atinge valori de două cifre.
În prezent, preţurile petrolului se situează în jur de 86 de dolari pe baril, în timp ce în 2020, la sfârşitul lunii octombrie, erau sub 40 de dolari pe baril. Deşi cererea de petrol nu a revenit pe deplin la nivelurile pre-pandemice, criza energetică actuală a făcut să crească și cererea de țiței. Petrolul este din ce în ce mai des considerat o alternativă pentru gaze naturale și cărbune. Drept urmare, estimează analiștii, trebuie să ne așteptăm la o scumpire.
Este puţin probabil şi imposibil ca întreaga lume să treacă la petrol sau alte surse de energie, dar lunile următoare şi începutul sezonului de încălzire vor fi marcate de un nivel ridicat de incertitudine.
Ce se întâmplă cu gazele naturale
Preţul gazelor naturale în Europa a crescut cu 500-600% în ultimul an, iar cel al cărbunelui din întreaga lume cu 100-150% în aceeaşi perioadă. Același lucru s-a întâmplat și în Statele Unite.
Una din cauzele creșterii preșurilor este legat de consumul foarte ridicat de gaze naturale și petrol. Astfel, sezonul de iarnă 2020/2021 a fost deosebit de rece, iar acest lucru a dus la un consum ridicat de gaze pentru încălzire.
Pe de altă parte, în vară a existat o cerere crescută de gaze naturale pentru producerea electricității. Aceasta în condițiile în care viteza vânturilor a fost sub medie în Marea Britanie, perioada însorită a fost limitată din Germania, iar nivelul apei a fost scăzut în Norvegia, Italia sau Spania. Toţi aceşti factori au limitat cantitatea de energie produsă din surse regenerabile.
Prețurile la gaze vor depinde de vreme
Nu în ultimul rând, Rusia este singurul furnizor de gaze naturale pentru marea majoritate a ţărilor din Europa. Stabilitatea acestei aprovizionări poate fi afectată de deciziile politice şi de capacitatea conductelor de gaz.
Capacităţile de stocare de gaze naturale europene sunt ocupate la aproximativ 75%, un stoc bun, dar care ar putea fi afectat un sezon de iarnă cu temperaturi foarte scăzute. În aceste condiții stocurile de gaze naturale se vor epuiza rapid, iar cererea ar putea depăşi oferta, motiv pentru care prețurile ar putea continua să crească, spun analiştii XTB.