CRIZA DIN UCRAINA. UE va adopta astăzi noi sancțiuni împotriva Rusiei. Situația din regiunile pro-ruse rămâne tensionată
- Ana-Maria Adamoae
- 28 aprilie 2014, 07:36
Ambasadorii celor 28 de state membre UE se vor întâlni astăzi pentru a stabili noi sancțiuni împotriva Federației Ruse, pe fondul escaladării conflictelor dintre separatiștii pro-ruși din estul Ucrainei și regimul de la Kiev, mai mulți observatori OSCE fiind reținuți de militanții înarmați din orașul Slaviansk.
Noul set de sancțiuni va viza adăugarea unor nume noi pe lista oamenilor de afaceri ruși, acuzați că ar fi fi implicați în anexarea Crimeii și cărora li s-au înghețat conturile din străinătate și li s-au impus restricții de circulație în spațiul UE.
"Încă se poartă negocieri în această privință, dar cel mai probabil va fi vorba despre o extindere a sancțiunilor deja în vigoare. Cu cât vom adăuga mai multe nume pe listă, cu atât economia Rusiei va avea mai mult de suferit. Însă, avem în vedere, și discutăm concret despre această chestiune, o serie de măsuri economice cu efect pe termen lung, cum ar fi sancțiunile comerciale și financiare", a explicat ministrul britanic de Externe, William Hague, citat de BBC.
Pe de altă parte, și SUA și statele membre G7 discută despre noi sancțiuni la adresa Rusiei, pe care o acuză de destabilizarea Ucrainei. Astfel, administrația de la Casa Albă a anunțat, potrivit agenției Reuters, că va adăuga pe lista cu sancțiuni noi nume ale unor persoane apropiate președintelui Vladimir Putin și ale firmelor pe care aceștia le controlează, precum și impunerea unor restricții cu privire la exporturile high tech.