Criza din Grecia: FMI îi pune piedică lui Merkel la Berlin
- Radu Pădure
- 19 august 2015, 00:00
Fondul Monetar refuză să se implice într-un ajutor financiar pentru Grecia, dacă datoria țării nu este redusă. Din această cauză, Angela Merkel ar putea avea probleme astăzi, în Bundestag, din partea propriului partid, în care ministrul de Finanțe, Wolfgang Schäuble, adept al „Grexitului”, are o puternică influență
Punerea lui Alexis Tsipras cu botul pe labe și forțarea lui să accepte un plan de austeritate apreciat de majoritatea economiștilor drept „draconic” a reprezentat o uriașă victorie de imagine pentru Angela Merkel, ale cărei cote de popularitate au sărit peste 70%.
În aceste condiții, prezentarea de către cancelar a acordului cu Grecia în camera inferioară a Parlamentului de la Berlin, Bundestagul, părea o formalitate. Iată însă că o piedică neașteptată s-a ivit în calea triumfului final al lui Merkel: FMI refuză să fie parte la acordul de ajutorare a Atenei, dacă datoria țării, de 178% din PIB, nu este ajustată. Instituția financiară condusă de Christine Lagarde a avertizat în repetate rânduri că oricât de draconic ar fi planul de măsuri impus Greciei, acesta nu va face ca datoria să devină sustenabilă nici peste două decenii. Angela Merkel refuză însă categoric orice reducere a datoriei Atenei.
Luni, ziarul german de mare circulație Bild a acuzat-o pe șefa guvernului de la Berlin că își încalcă promisiunea ca FMI să participe la planul de 86 de miliarde de euro, aprobat vineri de miniștri de Finanțe din Zona Euro, scrie AFP.
Pentru „Grexit”
Deși a apreciat planul drept „un foarte important pas înainte, șefa FMI, Christine Lagarde a declarat că instituția sa nu va lua o decizie înainte de luna octombrie. Adică tocmai peste două luni, și nu sunt deloc semne că atunci hotărârea va fi cea dorită de Merkel, dacă aceasta nu-și schimbă poziția.
Paradoxal, astăzi, în Bundestag, cancelarul va avea de învins reticența propriilor colegi conservatori din CDU, în rândurile cărora există un puternic curent de opinie în favoarea excluderii Greciei din Zona Euro, al cărui exponent este chiar durul ministru de Finanțe al lui Merkel, Wolfgang Schäuble.
FMI și „scurgerile” sale geo-strategice
Fondul Monetar Internațional a făcut de-a lungul întregii crize din Grecia un joc diferit de al celorlalți doi creditori, Banca Centrală Europeană și Comisia Europeană. În joia dinaintea referendumului din Grecia, „s-a scurs” în presa occidentală o senzațională analiză internă a FMI, în care instituția cu sediul la Washington conchidea că, oricâte măsuri de austeritate ar adopta Grecia, datoria acesteia nu va deveni sustenabilă nici în douăzeci de ani. Ceea ce înseamnă că, fără o reducere a datoriei, Atena va impune degeaba sacrificii cetățenilor săi și tot degeaba va cheltui creditul internațional: la sfârșitul programului de ajutorare se va găsi tot în colaps. O sinteză asemănătoare „s-a scurs” din nou în presă, exact în ajunul summit-ului de la Bruxelles, în care șefii de guverne din Zona Euro trebuiau să decidă soarta Greciei. Comentatorii politici au apreciat că FMI face jocul Washingtonului, mult mai interesat de menținerea Greciei în Zona Euro și în UE, dată fiind poziția sa strategică pe flacul estic al NATO, în contextul tensiunilor cu Rusia, decât de chestiunile de disciplină financiară. În plus, Fondul este condus de franțuzoaica Christine Lagarde, care „vorbește aceeași limbă” cu François Hollande, el însuși adeptul unui tratament mai ușor pentru Atena.