„Manevra Băsescu” în Bulgaria

„Manevra Băsescu” în Bulgaria

Toată Bulgaria aștepta o demisie. În schimb, premierul Boiko Borisov a ținut un discurs televizat în care a propus o modificare a Constituției.

În Sofia precum și în alte mari orașe din Bulgaria, protestele au continuat vineri, 14 august, pentru a 37-a zi consecutiv.

Mii de manifestanți au cerut din nou demisia premierului Boiko Borisov și a procurorului general Ivan Geșev din cauza corupției exagerate care a slăbit instituțiile statului.

Protestele au primit sprijin din partea unei mari părți a spectrului politic dar și a tinerilor a căror singură culoare politică este „anticorupția”.

Cu două săptămâni în urmă, Borisov afirma că este gata să demisioneze, însă apoi s-a răzgândit, invocând faptul că partenerii săi de coaliție guvernamentală, Uniunea Patrioților, i-au cerut să rămână până la sfârșitul mandatului, primăvara viitoare.

Când premierul a apărut vineri, la ora 12, la televizor, majoritatea bulgarilor au crezut că acesta își va prezenta totuși demisia, cu atât mai mult cu cât, potrivit sondajelor de opinie, 60% dintre bulgari sunt de acord cu protestele.

În schimb, Borisov a venit cu o propunere surpriză: o schimbare de Constituție, care ar presupune o procedură anevoioasă.

O schimbare de Constituție presupune constituirea unei Mari Adunări Naționale, formată din 400 de parlamentari. Constituirea MAN trebuie aprobată de o majoritate calificată de 2/3 din numărul total actual, de 240, al parlamentarilor. Or, Borisov nu deține o asemenea majoritate.

În cazul în care totuși Parlamentul votează pentru constituirea MAN, Președintele Bulgariei este obligat să convoace alegeri generale în trei luni, pentru alegerea membrilor MAN.

Borisov a enumerat și o serie de propuneri pe care el și formațiunea sa, GERB, le-ar dori incluse în viitoarea Constituție:

- Reducerea numărului de parlamentari de la 240 la 120;

- Desființarea Consiliului Superior al Magistraturii și crearea de consilii separate pentru judecători și procurori, care să ia decizii în privința problemelor profesionale ale celor două categorii;

- Reducerea mandatelor președinților celor două Curți Supreme și al Procurorului General de la 7 la 5 ani;

- Procurorul General să fie audiat la fiecare șase luni în Parlament plus adoptarea unei proceduri speciale care să permită Parlamentului să-l audieze pe Procurorul General în diverse proceduri penale.

Hristo Ivanov, lider al formațiunii Bulgaria Democratică, care a câștigat vizibilitate în timpul protestelor, a comentat că, prin această procedură, Borisov încearcă să câștige timp și că multe dintre propuneri pot fi implementate fără modificarea Constituției.

Slavi Trifonov, un muzician și realizator TV, care conduce o formațiune politică anti-sistem ce a ajuns pe locul trei în sondaje în ultima perioadă, a comentat plastic că prin această manevră Borisov „joacă șah cu un karateka”. Premierul este centură neagră la karate.