CRIZA de la Hong Kong. PROTESTE masive sunt așteptate astăzi

CRIZA de la Hong Kong. PROTESTE masive sunt așteptate astăzi

A cincea zi de proteste la Hong Kong se desfășoară într-o atmosferă mult mai calmă decât weekendul trecut, activiștii declarând că manifestații de amploare vor avea loc în această seară, astăzi fiind celebrată ziua națională a Chinei, relatează BBC.

Mii de manifestanți se aflau, în această dimineață, adunați în zona din districtul financiar al orașului unde au avut loc protestele de până acum. Un alt loc unde protestatarii au început să manifesteze se află la câteva străzi distanță, în districtul comercial al orașului.

Ziua Națională a Chinei a fost marcată printr-o ceremonie de arborare a drapelului național, la care a participat un număr redus de persoane, sub supravegherea strictă a forțelor de ordine. Prezent la ceremonie, șeful executivului din Hong Kong le-a reamintit cetățeniilor că au un statut special în China, cunoscut sub numele de "o țară, două sisteme", făcând astfel referire la solicitările protestatarilor.

"Sperăm ca toate categoriile sociale să colaboreze, într-un mod pașnic, rațional și pragmatic, cu guvernul pentru a face un pas important pe drumul dezvoltării noastre constituționale", a declarat CY Leung.

Dincolo de zona delimitată de poliție, câțiva protestatari s-au întors cu spatele atunci când a fost arborat steagul național chinez. Iar la aproximativ un kilometru distanță, protestatarii își exprimă dezacordul față de politica oficialităților locale, Piața Democrației, așa cum au denumit ei zona, fiind plină de steagurile libertății, printre drapelele expuse aici nefiind și cel chinez.

Ne puteți urmări și pe Google News