Deoarece în județul Argeş nu mai sunt locuri libere la terapie intensivă, va fi adusă o unitate ATI cu 12 paturi.
Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Piteşti, va beneficia de o unitate mobilă ATI cu 12 paturi. Aceasta va fi instalată la spital deoarece în județul Argeş nu mai sunt disponibile locuri libere la terapie intensivă.
Începând de joi, purtarea măștii va deveni obligatorie și în spațiile publice deschise din județ. Hotărârea a fost luată marți dimineață de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență.
"Numărul pacienţilor în stare critică este alarmant de mare"
"Numărul pacienţilor în stare critică este alarmant de mare. În acest moment (...) nu mai există niciun loc în terapie intensivă. Aşteptăm Terapia Intensivă Mobilă, care va sosi la Piteşti în cursul zilei de astăzi. Posibilităţile de internare a pacienţilor simptomatici şi critici sunt, în acest moment, limitate", a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Dan Manu. El este şi vicepreşedinte al CJSU Argeş,
97 de noi cazuri de coronavirus în ultimele 24 de ore în judeţul Argeş
În judeţul Argeş s-au înregistrat 97 de noi cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore, a comunicat marţi Instituţia Prefectului. Numărul persoanelor diagnosticate pozitiv de la începutul pandemiei a atins, astfel, 2.911.
546 de pacienţi au fost internați în spitale dintre care 15 la ATI. De asemenea, 385 de persoane s-au externat la cerere.
De la începutul izbucnirii pandemiei, 900 de persoane din judeţul Argeş confirmate cu noul coronavirus s-au vindecat, în timp ce 109 au decedat.
Toți pasagerii din autobuze vor trebui să poarte mască
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență din Argeș a decis în ședința de marți că masca de protecție este obligatorie, de miercuri dimineață. Acest lucru este valabil pentru toți locuitorii și în aer liber, acolo unde sunt mai mult de două persoane. Excepție vor face copii sub 5 ani.
Au fost luate măsuri speciale și pentru transportul în comun. Practic, un autobuz nu va pleca din stație dacă toți pasagerii nu au mască. Oamenii nu vor avea voie să stea în picioare, ci doar pe scaune, potrivit digi24.ro.