Ipoteza lui Cristoiu: „Poate Ambasada Americană s-a implicat în adopția Sorinei”

Analistul Ion Cristoiu a afirmat vineri seara la Antena 3 că în cazul fetiței de la Baia de Aramă procurorul a încălcat grav procedura. El se teme ca intervenția să nu fie dictată de la o ambasadă.

El a mai spus că a fost un exces de zel al organelor statului într-un caz foarte simplu, întrebându-se, retoric, dacă în situația de față nu au existat și anumite stimulente finaciare, sau un ordin venit de la Ambasada Americană. 

„Este ceva în neregulă cu această adopție internațională. Urmăriți cine a fost în America anul acesta dintre demnitari și vedeți descoperi răspunsul la enigmă. Acolo orice demnitar de-al nostru care se duce, se începe un lobby uriaș al adopților”, a continuat Ion Cristoiu.

Persoanele la care a facut referire analistul sunt premierul Viorica Dăncilă și actualul ministru al Justiției Ana Birchall.

 

„În România, unde nimic nu se rezolvă și angajații statului depun cât mai puțin efort cum vă închipuiți ca un procuror se deplasa cu mașina la un caz. Spunea un lider al Sindicatului Polițiștilor ca procurorii nu vin, chiar dacă sunt chemați, la cazuri grave. Aici despre ce era vorba, doi cetățeni voiau să înfieze o fetiță, și la asta instituțiile statului se iuțesc”, a conchis Cristoiu.