Cristina Ștefania, Libelula lui Speak, face mii de dolari fără efort. Cum au bubuit afacerile
- Maria Pană
- 21 februarie 2024, 15:35
Cristina Ștefania, supranumită și Libelula este una dintre cele mai îndrăgite vedete de la noi. Este cântăreață, dansatoare, influencer și are și o afacere cu haine, așa că și veniturile ei sunt pe măsură.
Cristina Ștefania este cunoscută la nivel național mai ales pentru mișcările ei de dans. Vedeta a început ca dansatoare ca mai apoi să devină și cântăreață. L-a cunoscut pe Speak acum 7 ani iar de atunci cei doi sunt de nedespărțit. Inclusiv pe rețelele de socializare cei doi au clipuri împreună și de asemenea au și o firmă în comun.
Dar Ștefania își face proprii ei bani. Potrivit datelor din spațiul public aceasta are pe youtube jumătate de milion de abonați. Drept urmare asta înseamnă că lunar vedeta încasează între 2000 și 37.000 de mii de dolari doar de pe această platformă.
Cristina Ștefania are peste 1 milion de urmăritori pe Instagram
De asemenea pe Instagram, influencerul are 1.2 milioane de abonați. Asta înseamnă că pentru a promova un produs artista nu va percepe mai puțin de 1000 de euro comision pentru un story. Pe de altă parte ea și-a construit propria linie de cosmetice, de costume de baie și de haine sport. Astfel încât fanele ei să se poată bucura de stilul unic vestimentar al vedetei.
Desigur că și această afacere îi bagă în buzunar Ștefaniei câteva zeci de mii de lei. Chiar dacă nu are podcast personal, Ștefania este o prezență des întâlnită la emisiunile televizate și diferite proiecte de televiziune. Drept urmare și de acolo încasează alte sume frumușele de bani.
Primul Reality show românesc
Împreună cu iubitul ei, Speak, au lansat pe Netflix și primul reality show românesc în care cei doi se plimbă prin lume. De altfel, vedeta este invitată des și la podcastul iubitului. Cei doi s-au cunoscut acum mai bine de 7 ani prin prisma meseriei.
Ștefania era dansatoare, iar Speak era cântăreț. Legătura dintre ei a coincis cu momentul în care Speak s-a despărțit de Adelina Pestrițu, cea care de altfel l-a făcut celebru pe artist. Cu toate acestea, Speak a reușit să se impună ca artist, dar și ca influencer, la fel ca și iubita lui.