Cristina Herea, în lacrimi la România TV. Nu s-a mai putut abține

Cristina Herea, în lacrimi la România TV. Nu s-a mai putut abține. Sursa foto Arhiva EVZ

Jurnalista Cristina Herea, a început să plângă, în direct, la România TV. Aceasta a declarat i-a fost imposibil să își stăpânească lacrimile și că a rămas marcată.

Jurnalista Cristina Herea a început să plângă, în direct, la România TV. Aceasta a declarat că nu a putut să își stăpânească lacrimile în ziua înmormântării tinerilor-victime ale accidentului din localitatea 2 Mai. Ea a mai spus că o cunoștea pe una dintre victime și că a rămas marcată de tragedie.

Cristina Herea, în lacrimi

„Da… a fost un moment în care nu mi-am putut stăpâni emoția: ziua înmormântării tinerilor-victime ale accidentului din localitatea 2 Mai. Țin minte că am prezentat întregul jurnal acoperită de imagini, fiindu-mi imposibil să îmi stăpânesc lacrimile. Iar una dintre victime îmi era și cunoscută! Dincolo de orice, sunt mamă și mă intrigă pe de-o parte incapacitatea unor părinți de a-și salva copilul de pe drumuri greșite, dar și lipsa spiritului civic în semnalarea precoce a unor derapajele comportamentale, ale celor de lângă noi, spre a-i salva”, a spus jurnalista pentru Dcnews.

Cristina Herea, în lacrimi la România TV. Nu s-a mai putut abține.Sursa foto: Arhiva EVZ

A marcat-o tragedia de la 2 mai

Pe 19 august, un şofer drogat, în vârstă de 19 ani, Vlad Pascu, intra cu maşina într-un grup de pietoni pe DN 39, în apropierea localităţii Vama Veche, provocând moartea a doi tineri, de 20, respectiv 21 de ani, şi rănirea altor trei. Ulterior producerii accidentului, conducătorul auto a părăsit locul faptei, fiind depistat de poliţişti, la scurt timp, în staţiunea Vama Veche, unde a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv pentru cocaină, amfetamină şi metamfetamină.

Cristina Herea, în lacrimi la România TV. Nu s-a mai putut abține. Sursa foto Arhiva EVZ

Pe 4 octombrie, propunerea legislativă „2 Mai”, iniţiată de parlamentarii PNL, a fost depusă la Camera Deputaţilor.

„Tragediile din ultima vreme, precum cea de la 2 Mai, impun îmbunătăţirea cadrului legislativ pentru a lupta eficient împotriva drogurilor. Dacă am fi avut această lege mai devreme, Roberta şi Sebastian, victimele accidentului din vara aceasta, produs pe fondul consumului de droguri, poate ar fi fost alături de colegii lor la facultate acum. Este răspunsul necesar faţă de creşterea numărului de cauze penale având ca obiect infracţiuni din sfera traficului ilicit de droguri”, a transmis atunci ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu.

Vlad Pascu a fost trimis în judecată

Pe 11 octombrie, Vlad Pascu a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui autovehicul sub influenţa substanţelor psihoactive, dosarul fiind înregistrat la Judecătoria Mangalia.