Cristina Bălan, câștigătoarea „Vocea României”, și-a retras copiii de la școală. „E un mediu nociv pentru ei”

Sursa foto: Syda Productions | Dreamstime.com

Cristina Bălan, câștigătoarea "Vocea României, sezonul 5, a decis să își retragă copiii care suferă de sindromul Down de la școală. Decizia a fost luată deoarece artista consideră că sistemul de învățământ din România este nepotrivit pentru ei.

Câștigătoarea Vocea României a decis că își va educa copiii acasă pentru că s-a săturat de legile care le permit copiilor speciali să studieze în comunitatea de masă, dar nu se face nimic pentru a le veni în ajutor. Dacă ea s-a bucurat de cadre didactice cărora să le pese de elevi, Cristina Bălan a afirmat că pentru copiii speciali nu există manuale adaptate sau profesori de sprijin.

Mai mult decât atât, ea descris cum a văzut situația în cazul copiilor ei: „E ca și cum i-ai spune: Tu, în căruciorul cu rotile, ai dreptul să urci scările astea, dacă vrei. Este treaba ta! Dar eu nu îți ofer o rampă, tu urcă, eu nu am nimic împotrivă”, informează Fanatik.

Cadru nociv pentru băieții artistei

Motivul important pentru care Cristina a luat decizia de a-și retrage băieții de la școală este că instituția de învățământ devenea nocivă pentru ei. Băieții erau marginalizați de ceilalți elevi ai clasei, iar acest lucru i-a putut face să se simtă izolați. Fapt care nu a putut fi ignorat de mama lor.

Mai mult decât atât, ea a explicat că băieții ei nu sunt violenți, dar dacă observă la alți colegi că dau cu piciorul sau se hârjonesc și fac gesturi, le preiau și ei. Mama băieților a subliniat într-un interviu acordat pentru Fanatik că „problema este că la un copil tipic se scuză lucrurile astea, că e copil. Dar la copilul special se spune că are o problemă de comportament”.

Starea copiilor s-a îmbunătățit de când învață acasă

Cântăreața a precizat că starea copiilor ei e din ce în ce mai bună de când învață acasă. Astfel, a realizat că școala era un mediu nociv pentru ei. Băieții veneau nervoși de la școală, făceau gesturi pe care părinții lor nu le-au mai văzut până atunci.

Decizia luată a fost susținută de psihologi

După ce a văzut comportamentul fiilor ei, Cristina a decis să ceară părerea psihologului copiilor și a altor persoane avizate.

În prezent, băieții învață de acasă, unde fac lecții cu părinții lor. "E adevărat, facem noi lecții, am luat manualele, reînvățăm și noi. Facem matematică, facem dezvoltare personală”, a mărturisit Cristina Bălan.