Cristiano Bergodi dă vina pe scandalul de la Rapid pentru eșecul din partida cu Farul Constanța

Sursa foto: Arhiva EVZ

Cristiano Bergodi a răbufnit după partida pierdută de Rapid împotriva Farul Constanța, scor 2-1. Spune că, pe lângă faptul că arbitrajul nu a fost corect, nici nu au avut susținere din partea suporterilor, astfel încât jucătorii să fie motivați.

Conform antrenorului, galeria a comis o greșeală când a decis să nu își sprijine echipa. Ultrașii au protestat și s-au alăturat lui Liviu „Bocciu” Ungurean, liderul galeriei reținut de autorități sub acuzația de constituire a unui grup infracțional organizat.

Cristiano Bergodi dă vina pe suporteri pentru eșecul Rapidului

Antrenorul recunoaște că echipa sa a făcut unele greșeli pe teren și de aceea au luat două goluri, care de altfel au decis și câștigătoarea meciului.

Bergodi spune că au fost mici greșeli și și-a dat seama de asta pentru că au jucat prea mult în centrul terenului. Acesta a catalogat seara drept una „negativă”, menționând că au încercat să se redreseze după cartonașul roșu, dar nu au mai reușit.

Am simțit lipsa sprijinului, nu știu. Lucrurile întâmplate în ultimele două zile ne-au afectat. Inconștientul lucrează, nu e ușor să le depășești. Această atmosferă cu două tribune aflate lângă echipă și peluza care nu cântă... ce vină are echipa?! Ce vină avem noi?

Înțelegem protestul, dar se putea da dovadă de altceva, să fie alături de echipă. Știm că e un moment dificil, dar e un meci de fotbal, stăm aici și cântăm. Ne-ar fi dat un sprijin important. Au și fluierat când cântau cei din Tribună. N-am înțeles”, a spus Cristiano Bergodi la Orange Sport.

Sursa foto: FC Rapid 1923/ Facebook

Antrenorul a răbufnit și din cauza arbitrajului

Mai mult, antrenorul Rapidului a considerat că arbitrajul lui George Găman nu a fost corespunzător, însă nu a vrut să dea mai multe detalii de teamă să nu fie suspendat pe șase luni.

„M-am dus direct la arbitru, dar nu i-am zis nimic. Am respect pentru ei, dar așa manieră într-un astfel de meci... când am luat roșu fusese fault la Rrahmani, în preajma careului lor. Apoi alte mici detalii. Nu mi-a plăcut deloc cum a arbitrat, cu tot respectul.

Nu mi s-a părut că a arbitrat bine. Nu vreau să spun altceva! Poate mă suspendă șase luni. M-am dus, i-am spus ce meci am făcut. S-a uitat la mine. Îmi pare rău, îl cunosc, am respect, dar mi s-a părut un meci... nu spun altceva, mă suspendă”, a spus Cristiano Bergodi.

Imediat după finalul partidei, antrenorul italian s-a răstit la arbitru, dar a fost ținut de Ionuț Voicu.

Sursa foto: Facebook

Răzvan Oaidă de la Rapid, eliminat în minutul 67

Momentul cel mai controversat al meciului a avut loc în minutul 67, când Răzvan Oaidă a fost eliminat pentru un fault din spate, într-o fază în care Farul se apropia periculos de poartă.

Echipa gazdă a susținut că mingea a fost recuperată de jucătorii lui „marinari” printr-o intervenție neregulamentară asupra lui Rrahmani.