Cristian Troncotă și Corvin Lupu, prezenți la lansarea cărții lui Călin Georgescu
- Mădălina Sfrijan
- 10 decembrie 2024, 08:32
Ies la iveală detalii despre cei care i-au fost aproape lui Călin Georgescu. Cartea „Marea Renaştere, Adevăr, Libertate, Suveranitate. Ieşirea din Matrix” a fost lansată de candidatul independent anul trecut. La eveniment au luat parte mai mulți profesori universitari.
Printre aceștia s-au numărat Cristian Troncotă și Corvin Lupu. Unul dintre ei a avut o carieră academică în Serviciul Român de Informații, iar cel de al doilea este cunoscut pentru pozițiile sale anti-occidentale.
Călin Georgescu, înconjurat de profesori universitari la lansarea cărții
Lansarea cărții candidatului independent la prezidențiale aavut loc la Mediaș. La acest eveniment au fost prezenți trei profesori de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.
Lucian Giura este unul dintre cei trei, care a scris un text despre eveniment în presa locală.
De asemenea, Cristian Troncotă a luat parte la lansare. Acesta a devenit cunoscut în urma numeroaselor apariții în spațiul public. Troncotă este general de brigadă (r) și are în spate o carieră academică în cadrul Serviciului Român de Informații. De altfel, acesta a fost propus de AUR pentru funcția de premier.
Pe lista celor prezenți s-a aflat și Corvin Lupu, așa cum arată presa locală. Acesta a pus bazele Facultății de relații internaționale și studii de securitate a Universității Lucian Blaga.
Corvin Lupu este cunoscut pentru pozițiile anti-occidentale exprimate. De altfel, acesta a lăudat de mai multe ori regimurile din Rusia și China. Mai mult, el ar fi fost prezent la Summit-ul „Belt and Road” din Beijing.
Cum a fost prezentat
Publicația locală Tribuna, a adus în prim plan evenimentul de lansare. Georgescu este prezentat ca „un intelectual de marcă, specialist în dezvoltare durabilă”.
De altfel, autorul subliniază că ultimul volum face parte din cele trei ale sale, care au avut ca temă reprofesionalizarea României. Acestea au fost publicate în anii 2008, 2009 și 2010.
Conform informațiilor din CV-ul său, parcursul la ONU a fost unul mai scurt, respectiv 2011-2013 și 2015-2016. Mai mult, volumele despre care se amintește în articol fac parte din proiectul Asociației Institutul de Proiecte pentru Inovație și Dezvoltare.
Călin Georgescu, lăudat de cei prezenți
Candidatul la prezidențialele din 2024 era prezentat ca provenind dintr-o „familie de creștini ortodocși”. Mai mult, parcursul său spre ONU este conturat ca reprezentând „valoarea și capacitatea intelectuală intră în atenția structurilor internaționale din cadrul ONU”.
Despre cei trei profesori universitari se menționează că sunt „specialiști în istoria națională, cei care în luările de cuvânt, respectând adevărul istoric, bazat pe documente imbatabile, au făcut o trecere în revistă a ultimilor trei decenii din istoria României. Constatările au fost unanime: țara se află astăzi în momente extrem de dificile”.