Prezentatorul știrilor de la Kanal D a fost jurnalist la Evenimentul Zilei și la alte publicații și televiziuni naționale.
În calitate de jurnalist, Cristian Sabbagh a bătut lumea arabă în lung și în lat, fiind și la un pas să fie răpit. Jurnalistul i-a povestit lui Mirel Curea ce noroc a avut în Libia. ”În Libia am fost la un pas să fim răpiți. Norocul meu a fost că în urmă cu o zi i-am luat un interviu șefului Serviciului Secret Libian, ”Noii revoluționari”.
Ne-au blocat efectiv în centrul Tripoli, aveau pistoale. Cameramanul avea o cameră ascunsă și îi zic frate dă-i drumul, ne filmăm moartea, că poate rămâne ceva. Ne-au cerut să coborâm din mașini și ne-au întrebat unde mergem și i-am zis că la Abu Hassan, așa îl chema pe șeful Serviciului Secret și ne-au lăsat în pace. Și atunci am zis că nimic nu este întâmplător”, a mai povestit Sabbagh.
Emisiunea s-a reluat după o pauză de două luni
Mirel Curea a scris că are de a face cu un soi de a doua premieră, legată de reintrarea în tiparul „încă o zi de miercuri, încă un interviu”. Protagonistul emisiunii a fost Christian Sabbagh, vedeta postului de televiziune Kanal D, un personaj total atipic în presa românească, când reporter de front, când distins și așezat prezentator, când veritabil jurnalist-copoi, aflat zi și noapte pe urmele rețelelor de crimă organizată.
Nu este deloc exagerat, și-a riscat în câteva rânduri viața în cel mai pe muchie mod cu putință, a trecut la micron pe lângă o răpire din categoria „banii sau viață”. Nu pare terifiat când povestește episoade de acest gen, poate unde este învățat cu prezența morții de când era copil, în timpul Războiul civil Libanez, elev al unei scoli catolice din Beirut. Pentru unii dintre tații care își duceau sau își aduceau copiii de la școală, drumul făcut era ultimul. De mână cu copiii lor școlari, aceștia au căzut vânați de lunetiști.
Despre astfel de întâmplări, despre cum s-a întors în țara mamei sale, România, și despre multe altele, necunoscute publicului, într-un interviu „Dosare de presă”, realizat de Mirel Curea.