Cristian David, fost ministru de interne, ACHITAT DEFINITIV de Înalta Curte în dosarul de luare de mită

Cristian David, fost ministru de interne, ACHITAT DEFINITIV de Înalta Curte în dosarul de luare de mită

Fostul ministru de interne Cristian David a fost achitat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul în care a fosr acuzat de DNA că ar fi primit mită 500.000 de euro pe vremea când era în funcție. În același dosar a fost achitat și fostul lui șef de cabinet, Roger Nițescu.

În ianuarie 2019, Roger Nițescu, fost șef de cabinet al lui Cristian David pe vremea când acesta era ministru de Interne, și-a retras în apel denunțul formulat în dosarul în care David a fost condamnat pe fond la 5 ani de închisoare cu executare. Nițescu, al cărui denunț a „cântărit greu” la momentul condamnării pe fond alături de delațiunea lui Adrian Mladin, fost edil al comunei Jilava, a primit o pedeapsă de 6 ani de închisoare cu executare.

La ultimul termen de judecată, pe 28 ianuarie, la dosar au fost depuse motivele de apel ale inculpaților, printre care și cele ale lui Roger Nițescu. Acesta a arătat că nu își mai susține denunțul împotriva lui Cristian David, întrucât l-a scris sub presiunea exercitată de procurorul DNA Doru Țuluș, care l-a amenințat că, altfel, îi va inculpa soția și socrul.

„Mi s-a făcut cunoștință cu domnul procuror Țuluș. Aici mi s-a spus direct că nimeni nu are ceva de-a face cu mine, ci că ei sunt interesați de Cristian David, fiind întrebat dacă i-am dus acestuia vreo geanta cu bani. Eu am negat, după care mi s-a pus în vedere de către domnul Țuluș personal că dacă nu confirm acest lucru, pe mine mă așteaptă arestul preventiv urmată de inculparea soției mele și a socrului. (…) Afirmațiile legate de remiterea de către Mladin Adrian a sumei de 500.000 euro ministrului Cristian David, prin intermediul meu, la locuința sa, au fost inserate în denunțul depus la DNA, ca urmare a discuțiilor purtate de mine cu domnul Țuluș”, se arată în motivele de apel ale lui Roger Nițescu.

În 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat, în primă instanță, pe fostul ministru Cristian David, la 5 ani de închisoare cu executare, pentru trafic de influență. El a fost acuzat că ar fi primit o mită de 500.000 de euro.

Prin aceeaşi decizie, fostul şef de cabinet, Roger Niţescu, a fost condamnat la 6 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, iar fostul prefect al judeţului Buzău, Cristinel Bîgiu, a fost achitat.

Totodată, instanţa a dispus confiscarea sumei de 500.000 de euro de la Cristian David, iar de la Roger Niţescu magistraţii au hotărât să confişte 1.585.000 de lei şi un autoturism marca BMW X3.

În același dosar au fost judecați Gheorghe Doliu, Valeriu Roger Nițescu - fostul șef de cabinet al lui David și Marian Cristinel Bîgiu, prefect al județului Buzău. Potrivit DNA, în calitate de ministru al Internelor și Reformei Administrative, în cursul anului 2007, prin intermediul lui Valeriu Roger Nițescu, Cristian David a pretins și primit suma de 500.000 de euro de la Adrian Mladin, fostul primar din Jilava, beneficiar al unor drepturi litigioase pentru 15 hectare de teren în Buzău.