Dinamo pare că este aproape de a fi preluată de un grup de investitori din Spania, și, astfel, Ionuț Negoiță ar putea scăpa de datoria de 3 milioane de euro pe care are clubul în momentul de față.
Însă, chiar și în aceste momente grele prin care trece echipa, Cristi Borcea nu vrea să se mai implice, deși părea o viariantă salvatoare.
Gigi Becali a dezvăluit că s-a întâlnit cu fiul fostului acționar dinamovist, Patrick, iar după ce l-a tras de limbă, acesta i-a mărturisit patronului FCSB că tatăl său se teme să nu piardă banii dacă va investi la echipa din Șoseaua Ștefan cel Mare.
„M-am întâlnit cu Patrick, l-am întrebat: Taică-tu de ce nu investește la Dinamo? Și mi-a zis: Îi este frică să nu piardă. Vorbeam cu Patrick (n.r. - fiul lui Cristi Borcea). Când mă vede pe mine îi e rușine că știe că îl iau la mișto. I-am spus: Bă, așa ceva, chiar un leu să nu dea nimeni?”, a declarat Gigi Becali, la ProX.