Fostul acționar de la Dinamo București, Cristi Borcea, a mărturisit că suferă de mai multe boli, iar pentru a le ține sub control este nevoit să ia zilnic câte 30 de pastile. Borcea a spus și ce face de două ori pe an, ca să aibă energie.
Borcea susține că perioada pe care a petrecut-o în spatele gratiilor i-au afectat semnificativ starea de sănătate. Fostul acționar de la Dinamo suferă de insomnie și de afecțiuni cardiace.
Cristi Borcea suferă de insomnie acută
În urmă cu ceva timp, Cristi Borcea a fost supus unei intervenții chirurgicale pe cord. Finul lui Gigi Becali a dezvăluit că respecte cu strictețe recomandările medicilor și totodată merge de două ori pe an la detox.
Cristi Borcea suferă de insomnie acută, boala care s-ar fi agravat cât timp a stat închis în spatele gratiilor. Reamintim că fostul acționar de la Dinamo a fost parte acuzată în Dosarul Transferurilor.
Borcea a fost închis alături de frații Becali. Nume grele au fost implicate în Dosarul Transferurilor, printre care Gheorghe Popescu, Mihai Stoica sau Jean Pădureanu.
În total, fostul acționar de la Dinamo a avut de executat o pedeapsă de 7 ani și sase luni de închisoare din două condamnări. A fost eliberat condiționat în 2019 după ce a executat 5 ani și o lună.
Cât timp a fost închis, Cristi Borcea a recunoscut că ai săi colegi de celulă îl tundeau și îl pensau. Mai mult, când primea permisie milionarul mergea să-și pună acid hialuronic.
Fostul acționar de la Dinamo ia zilnic câte 30 de pastile
Deși a trecut cu bine peste perioada cât a stat închis, Cristi Borcea a declarat chiar din 2019 că se va pune la punct cu sănătatea.
„Am fost peste tot, la toate clinicile și încă n-am găsit. Găsisem pe unii din Hong Kong, care veneau și făceau cu acele și mai dura o săptămână, dar din ce în ce am mai adăugat un medicament, am mai adăugat un medicament și nu apuc să mă ocup de probleme astea pe care le am.
Iau în jur de 30 de pastile pe zi. Pentru inimă, operația pe cord, iau și supliment magneziu. De somn iau două, trei, patru. Diagnosticul – insomnie acută, mi-au pus-o toate comisiile, cred că din pușcărie am luat tratament și acolo am încercat, acolo nu aveai ce să faci. Dormeam o jumătate de oră, nu mai puteam să dorm după. S-a agravat odată cu închisoarea”, a mărturisit Cristi Borcea.
Cristi Borcea are nouă copii
Fostul acționar de la Dinamo are nouă copii și asigură salariile a 2.500 de angajați. Toate aceste lucruri, consideră Cristi Borcea, i-au șubrezit sănătatea.
Pentru a se pune pe picioare plănuiește o ședință de 2-3 săptămâni de detox. Într-un final are de gând să renunțe la medicamentația pe care o ia de 2o de ani
„De două ori pe an mă duc la detox, mă ajută așa și așa. Trebuie să am puterea să stau două-trei săptămâni la detox, asta m-am gândit în decembrie, să nu iau nicio pastilă. Trebuie să fac pasul ăsta, să încerc. Iau de 2o de ani, dar s-a agravat în 2009. Renunț, dar nu dorm, după două zile dorm jumătate de oră, o oră și gata nu mai dorm și nu mai ești bun de nimic”.
Am avut o singură operație pe cord deschis, inima mea are șanț. Eu mă consumam, tot ce am făcut, am făcut la maxim.
Sunt condamnat să fiu așa, datorită celor 9 copii și celor 2.500 de angajați pe care îi am în spate și afacerilor pe care eu le am solide din toate punctele de vedere, a dezvăluit Cristi Borcea în cadrul unui podcast.