Cristi Borcea cumpără UTA!

Echipa de fotbal din Arad va deveni „satelitul“ dinamoviştilor.

Dinamoviştii îşi extind influenţa în fotbalul românesc. Cristian Borcea, acţionar la formaţia „câinilor roşii“, se află în negocieri avansate pentru a prelua de la Nicolae Bara clubul UTA, grupare retrogradată în liga secundă la finalul sezonului recent încheiat. Primul pas a fost făcut deja prin numirea lui Ionuţ Chirilă, un apropiat al trupei din Şoseaua Ştefan cel Mare, în funcţia de antrenor principal al „Bătrânei Doamne“.

„Vreau să duc echipa în cupele europene“

Borcea a recunoscut că vrea să achiziţioneze clubul din vestul ţării. „Sunt interesat de tot ceea ce este roş-alb (n.r. - UTA are aceleaşi culori ca Dinamo)! Negociez cu cei de la UTA, dar nu pot spune mai multe. Vreau să duc această echipă în cupele europene“, a declarat ieri, pentru EVZ, Borcea, care va conduce clubul prin interpuşi, deoarece legislaţia nu-i permite să fie acţionar, în acelaşi timp, la două formaţii din Liga I. Borcea preia modelul lansat de Gigi Becali. Prin intermediul prietenului său, Costel Bucur, şeful Stelei dirijează Gloria Buzău. Bara ezită să confirme Nicolae Bara, actualul proprietar al clubului arădean, a refuzat să ofere detalii despre tranzacţie. Bara susţine că, în doi ani la UTA, a cheltuit suma de şapte milioane de euro, cumpărând 64 de jucători şi angajând cinci antrenori. „De unde ştiţi voi aceste lucruri? Nu pot să infirm, dar nici să confirm dacă Borcea va prelua UTA. Prefer să nu comentez. Sunaţi-l pe Borcea“, s-a eschivat Bara, surprins de faptul că tratativele nu mai reprezintă un secret. Odată cu preluarea clubului, Borcea doreşte să concesioneze de la primăria Arad stadionul „Francisc von Neumann“ pentru o perioadă de 49 de ani.

6 titluri de campioană a câştigat UTA. „Bătrâna Doamnă“ a triumfat în 1947, 1948, 1950, 1954, 1969 şi 1970 REACŢIA SUPORTERILOR „Nu suntem Gloria Buzău sau Dacia Mioveni!“ În Arad se ştie că UTA ar urma să fie condusă de un „careu“ format din Cristi Borcea, Vasile Turcu, Nicolae Bara şi Marius Vizer, care sunt şi parteneri în diverse afaceri. Galeria echipei UTA l-a avertizat ieri pe Borcea să nu distrugă simbolul provinciei.

„Cât timp cei de la Dinamo nu vor face la Arad ceea ce au făcut la Mioveni, ci vor dori să facă performanţă, nu ne interesează cine vine patron. Poate fi chiar şi Ion Iliescu! Nu suntem Gloria Buzău sau Dacia Mioveni! UTA e campioana provinciei şi nu va ajunge niciodată echipă-satelit“, a anunţat ieri Ciprian Jurma, conducă tor la „Suporter Club UTA“. În toamna anului trecut, suporterii au făcut miting în tentativa de a salva clubul, ameninţat cu falimentul.

UTA este un club de legendă în România. Arădenii ocupă locul trei în clasamentul all-time al echipelor care au câştigat titlul de campioană, cu şase trofee (1947, 1948, 1950, 1954, 1969 şi 1970).

Spre deosebire de oraşe precum Timişoara sau Craiova, Dinamo este apreciată în Arad. În urbea de pe Mureş, „câinii“ au cel mai mare fan club din afara Bucureştiului.

Cristi Borcea, director executiv la Dinamo: "Sunt interesat de tot ceea ce este ros-alb! Negociez cu cei de la UTA, dar nu pot spune mai multe."