Crin Antonescu, preşedintele interimar al României, este de părere că Traian Băsescu una spune - le cere alegătorilor să vină la vot - şi alta face - doreşte să boicoteze referendumul din 29 iulie.
"Nu am nicio îndoială că, în condiţii normale, peste 50%, poate chiar peste 55% din alegătorii români ar fi participat la acest referendum. Mi-e greu acum să răspund la întrebare, pentru că devine din ce în ce mai evident un lucru la care nu aş spune că nu ne aşteptam, şi anume hotărârea ca Traian Băsescu însuşi, foarte probabil, şi, desigur, PDL şi reţeaua sa de susţinere, să predice boicotul acestui referendum, să încerce să ţină susţinătorii lui Traian Băsescu acasă, ceea ce, sigur, va face din numărul de prezenţi la acest referendum enigma şi cheia rezultatului", a spus Antonescu la postul Digi 24.
Preşedintele crede că Traian Băsescu ţinteşte un boicot al referendumului, însă fără să declare acest lucru.
"Am remarcat încă de săptămâna trecută că, în vreme ce Traian Băsescu spunea răspicat 'Veniţi la vot!', prea coerent toate reţelele sale de susţinere din media, din on-line, politice, predicau contrariul. Traian Băsescu nu e la primele afirmaţii hotărâte pe care le face crezând altceva", a adăugat Antonescu.
"Văd că azi apare ceva ce s-ar putea să împrumute şi Traian Băsescu, care este şi mai jenant şi mai dăunător, anume tema unei presupuse fraude, care cumva să încerce să justifice boicotarea referendumului", a mai spus preşedintele interimar, care e de părere că numărul alegătorilor din România este cu două milioane mai mic decât cel din listele electorale.