Crin Antonescu: Politica externă a României, pasivă, cu neglijențe și prea puțin profil

Crin Antonescu: Politica externă a României, pasivă, cu neglijențe și prea puțin profilNato și USA / sursa foto: dreamstime.com

Crin Antonescu, candidatul la președinție, a declarat marți, că România a avut în ultimii 25 de ani o politică externă „suficientă”.

Crin Antonescu: Politica externă a României a fost o politică orientată corect

Crin Antonescu consideră că politica externă a României este corect orientată pro-occidental în ultimii 25 de ani, dar pasivă, neglijentă și lipsită de un profil distinct.

„Cred că politica externă a României făcută în ultimii 5, ca în ultimii 25 de ani, a fost o politică orientată corect ca opțiune majoră pro-occidentală, dar a fost o politică destul de pasivă, nu știu exact ce termen să folosesc, cu anumite neglijențe, cu prea puțin profil, a fost o politică în termeni comozi, în termeni de suficiență, o politică suficientă ar fi un termen”, a afirmat Crin Antonescu,  într-un interviu acordat publicației Adevarul.

Politica României este „suficientă”

El descrie această politică drept „suficientă”, sugerând o abordare comodă și lipsită de inițiativă.

De asemenea, Antonescu subliniază urgența îmbunătățirii comunicării cu SUA, criticând situația în care, după ani de parteneriat NATO și relații bilaterale, România încă depinde de „emisari discutabili” pentru legătura directă București-Washington.

Crin Antonescu

Crin Antonescu / sursa foto: dreamstime.com

„Este absolut urgent să restabilim, măcar comunicarea cu SUA să nu mai ajungem să avem nevoie după atâția ani de parteneriat NATO, de relație bilaterală cu SUA de emisari discutabili în relația directă București - Washington”, a mai adăugat candidatul la președinție, Crin Antonescu

Crin Antonescu: Haos mascat sub reguli

El afirmă că, dacă va fi ales președinte, va elimina influențele ascunse din politica românească. Promite o conducere bazată pe ordine și responsabilitate, în care deciziile să fie luate de cetățeni, nu de „băieții din umbră”.

Într-un mesaj postat pe o rețea de socializare, candidatul la președinție a exprimat dorința de a reseta modul în care se desfășoară politica în România. El subliniază că vrea să restituie cetățenilor controlul asupra direcției țării și susține că actualul climat politic este influențat de actori netransparenți.

„Când serviciile, justiția sau alte state decid în locul cetățenilor, nu mai e democrație, e haos camuflat sub reguli”, a scris Antonescu pe Facebook. Antonescu susține că influențele externe și interne care nu țin cont de voința românilor trebuie să fie eliminate definitiv din mecanismul decizional al statului”, a mai spus prezidențiabilul.

Ne puteți urmări și pe Google News