Crin Antonescu: „Dacă Victor Ponta ar fi supus probei cu detectorul de minciuni, s-ar dezmembra aparatul, ar sări acele”

Crin Antonescu: „Dacă Victor Ponta ar fi supus probei cu detectorul de minciuni, s-ar dezmembra aparatul, ar sări acele”

Prezenţi la Constanţa, unde a avut loc lansarea EuroCampionilor PNL la parlamentul European, Crin Antonescu şi Ramona Mănescu au reamintit că liberalii se pronunţă „categoric”, împotriva preluării portului de către „administraţia Mazăre”.

Liderul PNL, Crin Antonescu, a explicat că, de altfel, când liberalii erau la guvernare, s-au împotrivit descentralizării portului Constanţa, Poliţiei şi a unor insitutuţii din subordinea Ministeului Muncii. De aceea, ignoră declaraţiile recente ale premierului conform cărora PNL ar fi fost de acord cu trecerea portului la primăria Constanţa. „Domnul  Ponta spune atât de multe lucruri încât eu nu am cum să replic elegant. Dacă domnul Ponta ar fi suspus unei probe cu detectorul de minciuni, cred că se dezmembrează aparatul ăla. Sar acele. E un fapt. Poziţia PNL şi a ministrului Ramona Mănescu a fost suţinută şi împreună cu ea, am avut discuţii destul de intense impreună cu tandemul Ponta- Dgarnea, anume pe acest subiect” a declarat într-o conferinţă de presă,Crin Antonescu. Fostul ministru al Transporturilor, Ramona Mănescu, crede că „ ar fi o greşeală să dai mai multă putere unei administraţii locale, care s-a dovedit că nu este dispusă să investesacă în dezvoltarea portului Constanţa”. Fiind un obiectiv strategic de interes naţional, argumentele de legalitate şi oportunitate sunt clare şi  premierul ar fi la curent cu toate problemele pe care transferul acţiunilor portului le ridică. „Nu cred că domnul  Ponta în momentul acesta, este sincer dispus să-i dea portul lui Mazăre. Cred că acum, Ponta îl ţine un pic pe Mazăre în priză pentru alegerile pentru Parlamentul European, mimând acest transfer, doar pentru a-l determina să facă campanie pentru PSD. Şi pentru prezidenţiale trebuie să-l ţină cald pe domnul Mazăre” a opinat Ramona Mănescu.

"Ca preşedinte, nu aş promulga legea cedării portului Constanţa" 

Reprezentanţii PNL susţin că transferul gratuit al acţiunilor portului Constanţa nu se poate realiza printr-o simplă hotărâre de guvern ci prin lege, trecând prin Parlament, Curtea Constituţională, Preşedinţie. „Lăsând la o parte faptul că există o dimensiune strategică şi asta chiar nu-i poate scăpa domnului Ponta pentru că dacă nu e atent, îl fac atent alţii, ar trebui discutat în CSAT şi dacă aş fi preşedinte mi-aş spune cuvântul. Dacă totuşi se presupune că legea ar fi adoptată şi ar ajunge la mine, aş refuza să o promulg”. Liderul PNL crede că Victor Ponta, în stilul deja consacrat, a minţit şi „trebuie să-şi asume decizia în privinţa portului”. Preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, Marian Petrache, a argumentat la rândul lui că problema portului Constanţa ar fi similară cu cea a aeroportul Otopeni. „Consiliul Judeţean Ilfov nu poate să preia aeroportul Otopeni, nu are capacitatea să susţină investiţional, proiectele”. 

"USL a fost un act politic care trebuia făcut" 

Spre deosebire de Victor Ponta care s-ar afişa cu „USL trăieşte”, Crin Antonescu vorbeşte la trecut de alianţă. „E o chestiune de diferenţă de stil şi probabil de caracter. Alianţa pe care domnul Ponta încearcă să ne-o vândă, pe sub mână, fără timbru, marfă contrafăcută, ca fiind un fel de USL, nu are nimic comun cu USL-ul”. Liderul liberal nu are însă sentimentul că ar fi trădat PNL când a decis alianţa cu USL. „Nu, de loc. Nici astăzi nu am nici cea mai mică ezitare să afirm că era un act politic care trebuia făcut. Şi într-un anumirt sens, deşi în 2003 a fost mai simplu, constituirea USL a avut acelaşi punct de plecare ca şi cea a Aliantei DA. În 2011 noi am făcut USL-ul pentru că PDL-ul şi cu regimul Băsescu aveau tendinţa din ce în ce mai serioasă de a se trasforma într-un partid stat. Ceea ce PNL, prin însăşi vocaţia sa, trebuia să impiedice şi nu avea cum să o facă altfel decât printr-o asemenea construcţie politică” a explicat Crin Antonescu pentru EVZ. Iar justificarea actului său politic este că „încercarea moarte n-are, oamenii politici cred că sunt datori să încerce să-şi asume şi riscuri, o asemenea coaliţie majoră, stânga- dreapta, dacă ar fi putut funcţiona, dacă partenerii ar fi respectat obiectivele şi spiritul ei iniţial, putea să facă lucruri foarte importante, foarte repede pentru Rămânia”.