Crin Antonescu: Traian Băsescu trebuie suspendat

Crin Antonescu: Traian Băsescu trebuie suspendat

Preşedintele PNL spune că a găsit motivele pentru suspendarea şefului statului şi că a început căutarea unei majorităţi.

La patru ani de la precedenta acţiune de suspendare a preşedintelui Băsescu, adversarii şefului statului se declară pregătiţi să mai încerce o dată.

Crin Antonescu, liderul PNL, spune ca a sosit vremea celei de-a doua suspendări.

"România nu mai poate continua deriva cu un Traian Băsescu iresponsabil la timonă. Soluţia pentru stabilitatea României şi pentru ieşirea din criză, sau primul pas către o astfel de soluţie, este constituirea unei majorităţi pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu şi pentru înlăturarea partidului său de la guvernare", a declarat ieri Antonescu.

El l-a acuzat pe şeful statului de repetate încălcări ale Constituţiei prin recentele declaraţii pe care le-a făcut referindu-se la decizia de reducere a salarililor cu 25%, la tăierea pensiilor, la reabilitarea termică a blocurilor, la referendumul privind Legea Capitalei şi la creşterea TVA de la 19% la 24%.

"Profitând de complicitatea sau de neglijenţa foarte multor elemente din viaţa publică românească şi de pe scena politică, preşedintele a ajuns să nu mai disimuleze încălcarea permanentă de către domnia sa a Constituţiei României. Avem un preşedinte care ia decizii încălcând Constituţia", spune Antonescu.

El s-a declarat convins că opoziţia va găsi majoritatea necesară şi a invocat cazul Senatului unde PSD şi PNL sunt pe cale s-o obţină. "După cum se ştie, luni, vom avea oficial şi scriptic, de data asta, majoritatea în Senat. Şi evident că miza sau scopul este constituirea unei noi majorităţi. Am vorbit cred destul de răspicat despre asta, majoritatea la nivelul ambelor Camere. Acea majoritate care schimbă un Guvern care impune un Guvern, care poate hotărî suspendarea preşedintelui sau nu", a completat Antonescu.

Ideea suspendării lui Traian Băsescu a fost promovată de Dan Voiculescu, preşedintele fondator al PC, aliat al PNL în Alianţa de Centru-Dreapta.

Voiculescu trasase şi un termen pentru demararea acţiunii de suspendare a preşedintelui: 25 martie 2011. Acest termen a fost depăşit cu două luni până în acest moment. Unul dintre opozanţii ideii a fost chiar preşedintele PSD Victor Ponta care afirmase că Băsescu nu poate fi suspendat la un termen dat ci doar atunci când încalcă Constituţia.

Reacţia PDL: Antonescu atacă deoarece USL a scăzut în sondaje

Democrat-liberalii pun interesul lui Antonescu pentru suspendarera preşedintelui pe seama scăderii USL în sondaje.

"Până de curând, responsabilul socialiştilor cu suspendarea preşedintelui Băsescu părea să fie domnul Dan Voiculescu. Astăzi am înţeles că şi domnul Antonescu pune umărul. Reacţia sa este un efect direct al scăderii în sondaje a USL", a comentat vicepreşedintele PDL Sever Voinescu.

Ne puteți urmări și pe Google News