Dacă la poliţia irlandeză nu ar exista un dosar extrem de voluminos, care conţine o acuzaţie deosebit de gravă, omor cu premeditare, dacă nu ar exista fapte probate ştiinţific, asupra cărora nu există nicio umbră de îndoială cum că nu s-ar fi petrecut, dacă nu ar exista cel puţin un cadavru decapitat, dacă nu ar exista poliţişti irlandezi care cooperează inclusiv în aceste zile cu procurorii şi poliţiştii români în cadrul unei comisii rogatorii, dacă nu ar exista multe alte date concrete, am spune că este vorba despre o inventată poveste poliţistă, combinată cu un film de groază. Nu, nu este.

Nu este niciun scenariu, ci cruda realitate, în care este implicat şi un român în vârstă de 27 de ani.

Vieţi adunate din toate colţurile lumii, eşuate prin poduri şi case părăsite, oameni de toate naţionalităţile şi culorile strânşi la un loc de un singur destin crud, care le-a distrus visele de a trăi puţin mai bine decât la casele lor, droguri, bătăi, beţii, cuţite, macete, un cadavru decapitat, aşa cum spuneam, alte cadavre mutilate.

Toate acestea trebuie descâlcite de către cei care anchetează acest caz. Iar una dintre întrebările la care trebuie să răspundă este: tânărul român este un criminal feroce, care riscă condamnarea pe viaţă, sau un nevinovat căzut ca musca-n lapte în mijlocul unor evenimente groaznice, cu care nu are nicio legătură?

Pentru că ancheta este în plină desfăşurare, nu-i vom da numele real al eroului nostru. Am căzut împreună de acord să-i spunem, deocamdată, Nicolae.

 În loc de muncă la sondă, salahor în București și în Irlanda

Nicolae este de loc din judeţul Dâmboviţa. O comună aproape de Târgovişte. În ziua de 7 mai 2015 a fost convins că i s-a schimbat destinul. Că îi va fi mai bine. Că va strânge bani şi-şi va face un rost în viaţă. Nicolae terminase un liceu tehnologic. Era calificat să lucreze la sondele de petrol. Numai că munca la sondă i s-a părut prea grea şi prost plătită în raport cu eforturile pe care trebuia să le facă. Ar fi putut câştiga mai bine în ţările din Golf, dar i-a fost frică să plece acolo, iar în ţările din spaţiul ex-sovietic care au rezerve de petrol, nu-l primeau.

A citit un anunţ. Patronul unui restaurant din Bucureşti căuta oameni să-i angajeze. A plecat de acasă mai mult decât încrezător. Patronul era irlandez. Îl cheamă Erin. Al doilea nume nu i-l ştie. Era convins că dacă era străin, era mult mai serios şi cinstit decât românii noştri.

S-a apucat de muncă. Era un fel de băiat bun la toate, deşi anunţul suna că irlandezul avea nevoie doar de ajutor de bucătar. A tăcut şi a muncit mult mai mult decât prevedea „fişa postului”. Oricum era mai bine decât la sondă. Restaurantul se numea „Balamouk”. Nume parcă predestinat pentru ce avea să se întâmple în scurt timp.

În ziua de 7 mai 2015, Erin l-a întrebat pe Nicolae dacă nu vrea să meargă să muncească în Irlanda. Avea acolo o mică afacere. Cumpăra case vechi sau abandonate, ori scoase la vânzare de către bănci, le restaura şi apoi le închiria. Nicolae ar fi trebuit să muncească pe aceste şantiere, unde, după cum îi spusese Erin, mai erau şi alţi români. A acceptat fără să clipească. Mai ales că plata era incomparabil mai mare decât la restaurantul din Bucureşti. 50 de euro pe zi, pentru 12 ore de lucru.