Un criminal, condamnat la închisoare pe viață, apoi grațiat, este noul star de televiziune. Ar vrea să candideze la președinție
Editura Evenimentul si Capital

Un criminal, condamnat la închisoare pe viață, apoi grațiat, este noul star de televiziune. Ar vrea să candideze la președinție

Criminalul care se visează președinte
Autor: | | 1 Comentarii | 1397 Vizualizari

Jiri Kajinek este un criminal, condamnat și grațiat, un erou anti-sistem, o vedetă a mișcării politice populiste din Cehia.

Jiri Kajinek este unul dintre cele mai mari „stele” din Cehia. Luna trecută, primul episod dintr-un documentar artistic despre viața lui a atras 1,3 milioane de telespectatori (publicul tv general fiind de 10,5 milioane de oameni).

Un film despre viața lui, realizat în 2010, a depășit toate recordurile de box-office. Partea ciudată a acestei celebrități a lui Kajinek este că vorbim despre un dublu criminal, grațiat, în mod controversat de președintele Milos Zeman. „Am ieșit din închisoare de șpate luni și încă nu am întâlnit nicio reacție negativă”, a spus Kajinek, conform publicației The Economist.

Show-ul de televiziune Ja, Kajinek” („Eu, Kajinek”), este considerat în același timp fascinant, comercial și senzaționalist și se potrivește de minune actualității politice.

Multă lume și-a pierdut încrederea în instituțiile tradiționale, iar criticii și cei care se opun acestor instituții sunt aplaudați. insistența acestui criminal condamnat că el este nevinovat, faptul că a încercat să evadeze de mai multe ori din închisoare și opoziția sa generală față de autorități fac din el un erou, de multă vreme, un tip simpatizat, mai ales în rândul persoanelor în vârstă, de la țară, chiar dacă elitele urbane l-au catalogat drept „un ucigaș cu sânge rece”.

„Este dotat cu o carismă extraordinară, este genul de om care fascinează prin modul în care povestește”, spune Ivan Bares, regizorul peliculei ”Eu, Kajinek”. „Am urmărit reacțiile oamenilor în timp ce filmam și adevărul este că ei îl admiră ca un erou al zilelor noastre”.

Kajinek are reputația unui om care nu va lăsa sistemul să-l doboare la pământ.

Printre multele incidente al căror personaj principal a fost, s-a numărat, în anul 2000, evadarea din închisoarea Mirov - un castel medieval, cândva o temniță nazistă, acum folosită pe post de penitenciar de maximă securitate - și a fost liber timp de 40 de zile, perioadă în care mass-media a transmis frenetic pe această temă.

În 1993, Kajinek a primit o permisie de două zile, în timp ce executa o pedeapsă de 7 ani de închisoare pentru jaf și atac. Nu s-a mai întors și în timp ce era căutat, câteva luni mai târziu, ar fi împușcat mortal un om de afaceri și pe bodyguardul lui, pentru 3.500 de dolari. Un al doilea bodyguard a supraviețuit și a depus mărturie la proces împotriva lui Kajinek, iar un raport psihologic pentru instanță l-a descris ca pe „o bestie criminală irecuperabilă”.

În ceea ce-l privește, Kajinek susține că „toată lumea știe” că el este nevinovat, că întregul dosar împotriva lui este „fabricat” și că pedeapsa și condamnarea s-au bazat pe mărturia unui „țigan”. „De obicei, noi nu-i credem pe țigani”, a spus el, înainte de a adăuga: „Mă scuzați că-l numesc țigan”. Chiar și Curtea Constituțională a respins de cinci ori solicitarea de a schimba verdictul, deși acoliții lui Kajinek spun că vinovați pentru crime sunt doi polițiști corupți, care au intrat în război cu lumea interlopă.

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Internaţional

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate