Loredana, criminala din Mangalia, are remușcări cu privire la uciderea prietenei sale și spune că a început să aibă coșmaruri cu Alina aproape în fiecare noapte.
Mai surprinzător, criminala din Mangalia spune că își dorește să fie iertată de prietena ei pentru că a omorât-o. Loredana a fost audiată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, unde a relatat detalii despre evenimentul tragic din Mangalia petrecut în data de 6 august.
Criminala din Mangalia vrea să fie iertată pentru faptele comise
În timpul audierilor, Loredana a recunoscut că s-a simțit profund dezamăgită de faptul că Alina a refuzat să își rezolve conflictul cu ea, care a avut loc în prealabil.
Acesta ar fi fost factorul determinant care a condus la decizia ei de a-și ucide prietena în dimineața zilei de 6 august, în orașul Mangalia. Amândouă se aflau acolo la locul de muncă.
În dimineața respectivă, forțele de poliție din Mangalia au fost alertate cu privire la descoperirea unui cadavru. Acesta se afla sub o bancă într-un parc, în interiorul unei genți.
Crima din Mangalia, descoperită de un pescar
Descoperirea macabră a fost făcută de un pescar, care imediat a anunțat autoritățile. După identificarea cadavrului, investigațiile au relevat cine este victima. O tânără de 18 ani din Vaslui pe nume Alina, ce a fost ucisă de Loredana, cea mai apropiată prietenă a sa.
Loredana Atănăsoaie, tânăra condamnată pentru crimă, a reușit să explice în cele din urmă lanțul tragic de evenimente care a avut loc în luna august.
La audieri a povestit cum a luat viața celei mai apropiate prietene. Totul a pornit de la o ceartă violentă pe care au avut-o.
Cum și-a ucis criminala cea mai bună prietenă, pe Alina
„În timp ce era întinsă în pat, cu lumina stinsă, eu eram lângă patul ei, ea fiind cu fața spre perete, moment în care Alina s-a mișcat, eu plângeam pentru că nu voiam să o înjunghii, însă m-am speriat și am lovit-o cu cuțitul în gât când Alina s-a întors către mine. Imediat, Alina s-a ridicat din pat asupra mea, eu scăpasem cuțitul.
Alina m-a lovit cu pumnul în față, moment în care am căzut eu la pământ. În cădere, am dărâmat scaunul din cameră și probabil atunci s-a produs zgomotul”, a povestit criminala.
Loredana a afirmat în timpul audierilor că resimte profunde regrete pentru acțiunile sale. Și, mai mult, are perioade în care își amintește de prietena ei și are coșmaruri cu momentele terifiante.
„Încă o dată, regret fapta pe care am săvârșit-o și îmi pare foarte rău de ce s-a întâmplat, am momente când încă mă gândesc la ea, am avut chiar și un coșmar cu Alina și am început să mă rog să mă ierte”, a mai mărturisit criminala din Mangalia.