O crimă oribilă a avut loc în județul Bacău. Un adolescent a intrat în casa unei vecine și a atacat-o fără motiv. Acesta i-ar fi provocat mai multe leziuni în zona gâtului. După ore de agonie, fata a murit la spital.
Crimă în Bacău. Un adolescent și-a ucis vecina
Fapta teribilă a avut loc în comuna Grigoreni, unde ambii adolescenți aveau domiciliul. Din primele date, se pare că autorul crimei a intrat în casa vecinei și i-ar fi cerut un foc. Ulterior, acesta ar fi atacat-o cu un cuțit.
Conform polițiștilor, victima a fost găsită într-o baltă de sânge, având răni adânci la nivelul gâtului și al feței.
Ore de agonie
Un echipaj de la Ambulanță a ajuns la fața locului și a preluat-o pe tânără. Aceasta a fost transportată în tare critică la Spitalului Județean Bacău. Ea a fost mutată de la Primiri Urgențe în Blocul Operator, unde specialiștii au încercat să îi salveze viața.
La scurt timp, fata ar fi intrat în stop cardio-respirator. Medicii de la Urgențe au început manevrele de resuscitare, însă fără a obține un rezultat pozitiv.
Crimă în Bacău. Făptașul a fost internat la Psihiatrie
Potrivit medicilor din Bacău, șansele de supraviețuire ale tinerei erau minime, având în vedere că aceasta a pierdut o cantitate mare de sânge. Conform localnicilor, autorul are 20 de ani și ar avea probleme psihice. Mai mult, acesta ar mai fi atacat o altă persoană din localitate în urmă cu doar câteva săptămâni.
În prezent, acesta a fost internat la Psihiatrie, urmând să se stabilească dacă a avut sau nu discernământ.
În urmă cu două zile, o altă crimă oribilă a avut loc într-o localitate din județul Iași. Un bărbat a fost omorât de rudele lui. Scenele șocante au avut loc sub privirile soției acestuia, care nu a sunat la numărul unic de urgență.