Crimă în Sibiu. O femeie de 21 de ani, găsită moartă. Suspectul ar avea probleme psihice

Sursa foto: Arhiva EVZ

O tânără în vârstă de 21 de ani a fost găsită fără suflare într-un apartament din Sibiu. Suspectul, un bărbat de 24 de ani, care ar avea probleme psihice a fost deja reținut de autorități.

Crimă în Sibiu. O femeie de 21 de ani, găsită moartă

Poliția Sibiu a anunțat că "în data de 18.05.2024, în jurul orei 15:30, printr-un apel la 112, I.P.J. Sibiu a fost sesizat cu privire la faptul că o femeie a fost găsită decedată, prezentând leziuni în zona gâtului, într-un imobil din municipiul Sibiu".

La locul incidentului au intervenit polițiști de investigații criminale, criminaliști și un medic legist de la Serviciul de Medicină Legală Sibiu. S-a constatat că victima este o tânără în vârstă de 21 de ani, originară din județul Brașov, decedată.

Pe corpul tinerei au fost găsite urme de violență, conform sursei citate.

„Întrucât în urma examinării sumare a cadavrului s-a conturat suspiciunea rezonabilă că decesul ar fi survenit ca urmare a comiterii unei fapte cu violență, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor. Trupul victimei a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Sibiu în vederea efectuării autopsiei”.

Crimă în fața parcului Crângași din București. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Suspectul crimei ar avea probleme psihice

Potrivit publicaței locale Turnul Sfatului, apropiații suspectului, acuzat că și-a ucis prietena, susțin că acesta suferea de probleme psihice, având mai multe episoade psihotice în trecut și fiind găsit o dată în Păltiniș în timp ce încerca să-și pună capăt zilelor.

„Suferă și a suferit de mai multe psihoze serioase. A avut două antecedente serioase. Una în care a mers în Păltiniș să se sinucidă, noi am mers după el și l-am găsit. La câteva zile după prima fază, în care a fugit de acasă, tot cu intenția de suicid, delira. S-au pornit atunci acțiuni de căutare, am fost și noi prezenți. L-au găsit niște oameni cu mașina, la 4 dimineața, tăiat pe mâini, plin de sânge, legat la ochi”, a declarat un prieten de-al tânărului pentru sursa menționată.

Pentru acest gest, tânărul ar fi fost internat la psihiatrie, mai scrie presa locală.

„După câteva zile l-au eliberat, trei, dacă rețin bine, medicii au spus că nu e cazul să mai fie ținut acolo. A început apoi un tratament cu un psihiatru”, spune prietenul tânărului.

Cu ce se ocupa autorul crimei din Sibiu

Colegii săi de muncă, de la o fabrică din Sibiu, au remarcat și ei astfel de episoade.

„Și la serviciu l-au prins cu psihoze la lucru. Sunt mulți martori care pot atesta genul ăsta de ieșiri. Acum, la fel, a plecat la Păltiniș, cel mai probabil a fost un nou episod psihotic”, spune prietenul lui.

El era recunoscut în cercul său ca fumător de canabis. Tânărul de 24 de ani locuia într-un apartament din Sibiu împreună cu un prieten.

Fata ucisă ar fi fost prietena lui și era din Făgăraș, județul Brașov. Tănăra l-ar fi vizitat destul de des pe cel care i-a pus capăt zilelor.