Crimă emo la 16 ani

Un adolescent din Hunedoara, presupus adept al curentului Emo, şi-a ucis prietena într-un acces de gelozie.

Un tânăr de 16 ani din Hunedoara, presupus adept al curentului Emo, este acuzat că şi-a ucis marţi după-amiază prietena, de aceeaşi vârstă cu el. Adolescentul şi-a recunoscut vina în faţa poliţiştilor, iar Tribunalul Hunedoara a decis ieri să fie arestat preventiv pentru 19 zile, sub acuzaţia de omor.

Lucian Hoară s-a prezentat ieri în faţa judecătorilor destul de relaxat, părând a nu conştientiza gravitatea faptelor sale. Potrivit anchetatorilor, tânărul a recunoscut încă de marţi seară că şi-a omorât prietena cu un cuţit, spunând că a recurs la acest gest deoarece nu a putut accepta faptul că adolescenta se împrietenise cu un alt băiat. „Avea sânge pe haine şi şi-a recunoscut imediat faptele. A spus că nu a putut accepta că este cu un alt băiat“, susţine procurorul Dorel Herban, de la Tribunalul Hunedoara.

Şi-a anunţat mama

Marţi după-amiază, Lucian era acasă împreună cu un prieten, când fosta lui prietenă, Oana Lăscuş, a venit să-i returneze un DVD şi să-i spună că între ei nu mai poate fi nimic. De altfel, Lucian şi Oana nu se mai întâlneau de aproximativ două luni pentru că atât părinţii lui, cât şi cei ai fetei se împotriveau relaţiei. Mai mult decât atât, Oana se împrietenise cu un alt tânăr.

Lucian şi-a rugat prietenul care se afla la el să plece în altă cameră să se joace pe calculator sau să asculte muzică la căşti, pe motiv că el ar avea de discutat cu Oana. Imediat după aceea, Lucian a luat un cuţit din bucătărie şi s-a întors în sufragerie, unde i-a tăiat gâtul fostei sale iubite.

Cu hainele pline de sânge, ucigaşul a coborât în faţa blocului şi a plecat prin oraş cu bicicleta cu care venise Oana. Până să fie reţinut de poliţişti, adolescentul a trecut pe la mama lui care se afla la serviciu şi i-a povestit ce a făcut. Poliţiştii fuseseră deja sesizaţi cu privire la comiterea crimei de către prietenul lui Lucian, care în jurul orei 17.00 a ieşit din camera în care fusese trimis şi a găsit-o pe Oana într-o baltă de sânge şi cu o pernă pe faţă.

„Cadavrul fetei era pe canapeaua din sufragerie, în locuinţa unde băiatul stătea împreună cu familia. Avea gâtul tăiat. Se pare că arma crimei este un cuţit de bucătărie care a fost găsit în locuinţă“, spune comisarul-şef Remus Sabău, adjunctul şefului Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara. Câteva ore mai târziu, familia Oanei Lăscuş a primit vestea tragică privind moartea unicului lor copil.

Băiat retras, dar politicos Locatarii blocului J1 de pe strada Barbu Ştefănescu, unde locuieşte familia Hoară, povestesc că Lucian nu a provocat niciodată probleme şi îl caracterizează drept un băiat retras, dar politicos. În ultima vreme însă, le-a atras atenţia prin felul în care se îmbrăca: haine negre şi largi, părul lung şi unghiile vopsite în negru. Astfel, o parte din vecini credeau că este satanist, în timp ce poliţiştii susţin că Lucian are un comportament cu tendinţe specific curentului Emo.

MESAJE PE FORUMURI „Dacă o iubea aşa de mult, de ce a făcut acest gest?“

„Îl cunoşteam pe Luci. Era de treabă, niciodată nu credeam că o să ajungă să facă aşa ceva. De Oana, ce să mai zic: o fată super de treabă. Acum nu mai este printre noi, Dumnezeu să o ierte!“ „Sunt şocat de situaţie, nu îmi vine să cred! O cunoşteam pe Oana, că venea la mine la liceu în pauză. Era o fată cu care puteai să ţii o conversaţie, era super de treabă. Dumnezeu să o odihnească în pace!“ „Nu mai am cuvinte, nici nu mă aşteptam să facă una ca asta, după atâta timp... Dacă o iubea aşa de mult, de ce a făcut acest gest, no comment! Îşi va merita soarta!!!!!! Condoleanţe familiei!“

VEZI ŞI:

Încă o tragedie emo

Emo: generaţia copiilor deprimaţi

La 12 ani s-a sinucis în faţa mamei sale

ANDREI CRĂCIUN: „Nu vă e, mă, ruşine?!“