Persoane care au fost apropiate de Alina Ciobanu au demarat o petiție împotriva Loredanei Atănăsoaie. Oamenii cer ca tânăra care a ucis-o pe cea mai bună prietenă a sa să primească pedeapsa cu moartea.
Mai multe persoane apropiate de Alina Ciobanu, tânăra în vârstă de 18 ani ucisă de cea mai bună prietenă în Mangalia, au decis să facă o petiție prin care cer ca Loredana Atănăsoaie să fie condamnată la moarte pentru fapta sa. Petiția circulă în mediul online, iar cei care au demarat-o susțin că vor „să îi facă dreptate” Alinei.
„În România legile nu sunt cum ar trebui să fie pentru un criminal. (…) Alina avea visuri mari, își dorea să ajungă polițistă, însă această prietenă i-a luat viața și visurile fără ezitare. Această petiție are scopul de a pedepsi agresoarea așa cum merită, de aceea trebuie să ne unim forțele printr-o singură semnătură pentru a putea să-i facem dreptate acestei tinere. Haideți, dragi români, să fim de partea dreptății!”, se precizează în descrierea demersului.
Loredana Atănosoaie nu poate fi pedepsită cu moartea
Este important de precizat că inițiativa este una pur simbolică pentru că toate țările din Uniunea Europeană au fost obligate să se supună Convenției Europene a Drepturilor Omului și să abolească pedeapsa cu moartea. Așadar, cea mai mare sancțiune pe care Loredana ar putea să o primească este închisoare între 10 și 20 de ani.
Tânăra se află în acest moment în arest preventiv pentru 30 de zile, iar mandatul va expira la finalul zilei de 5 septemrie. Nu este exclusă varianta ca acesta să fie prelungit, mai ales, pentru că Loredana și-a recunoscut fapta. Ea a fost vizitată în urmă cu câteva zile de mama sa, care a venit până în Constanța. Loredana i-ar fi mărturisit mamei sale că îi pare rău pentru că a omorât-o pe Alina și că nu și-a dat seama ce face.
„Când am intrat, a început să plângă. Îi pare rău. Credeți-mă, sunt terminată, nici nu mai pot vorbi. Nu am stat mult. Nu am întrebat-o ce s-a întâmplat în seara respectivă, nu am avut puterea să aflu răspunsuri. Nu se pune problema de invidie. Nu era violentă, eu o știu cuminte, nu drogată.
Nu am educat-o rău niciodată, am învățat-o de bine. Nu știu ce a fost între ele, nu știu dacă Loredana avea probleme acolo. Îmi mai povestea că se certa cu Alina, dar nu de la băieți, din nimicuri”, a declarat mama fetei la finalul vizitei, potrivit Vremea Nouă.