O crimă extrem de ciudată a avut loc în Republica Moldova, în regiunea Căuşeni.
Crimă comisă de un tânăr deghizat cu echipament medical
Victime au fost o femeie de 55 de ani, care a fost ucisă, și fiica ei în vârstă de 34 de ani, care a fost rănită grav.
Atacatorul a fost un tânăr de 22 de ani, din același sat, care a fost reținut după câteva ore.
Dar lucrul ciudat este că tânărul criminal s-a deghizat folosind îmbrăcăminte medicală şi o mască de protecție, precum am purtat toți în timpul pandemiei de Covid 19.
Astfel mascat, tânărul de 22 de ani, din localitatea Copanca, raionul Căușeni, a intrat, în cursul nopții, pe un geam, în casa femeii.
Cum s-a petrecut crima de la Copanca
Tânărul, a cărui intenție este posibil să fi fost să jefuiască locuința femeii, a atacat-o pe femeie cu un cuțit, provocându-i mai multe răni grave.
Ulterior, criminalul de 22 de ani a atacat-o și pe fiica femeii, care a încercat să-și apere mama, cu același cuțit.
Femeia din Copanca, atacată de consătean, a murit aproape pe loc, din cauza rănilor suferite. Din fericire, fiica acesteia, fiind mai tânără, a scăpat doar cu câteva răni care au avut nevoie de îngrijiri de specialitate, dar nu i-au pus viața în pericol.
Ulterior, atacatrorul a dat foc camerei și a fugit.
Criminalul a fost, până la urmă, reținut
Polițiștii au comunicat că, în noaptea de 1 iunie, au primit un mesaj de la o locuitoare al unui sat din regiunea Căușeni, potrivit căruia un bărbat i-a pătruns în casă și a amenințat-o cu un cuțit.
Dar când au ajuns la fața locului, nu l-au mai găsit pe agresorul mascat în medic sau asistent.
Însă polițiștii au reușit să-l descopere pe criminalul de 22 de ani, din Copanca, raionul Căușeni, pe care l-au reținut pentru 72 de ore. De asemenea, procurorii au deschis, pe numele acestuia, un dosar penal pentru omor.