Creşterea comerţului internaţional ar urma să fie mai lentă decât cea a economiei mondiale în următorii zece ani. Consecinţele pandemiei, războiul din Ucraina şi intensificarea conflictelor geopolitice vor transforma relaţiile economice dintre puteri.
Globalizarea îşi schimbă imaginea. Anii de deschidere economică de după războiul rece lasă loc revenirii tensiunilor comerciale cu impactul crizei sanitare şi războiului din Ucraina.
Potrivit unui recent raport al Boston Consulting Group (BCG), comerţul internaţional ar putea fi în suferinţă şi creşte cu un ritm de numai 2,3% pe an până în 2031, adică mai puţin decât creşterea anuală a PIB mondial care ar urma să crească cu 2,5% pe an. Este o schimbare importantă faţă de deceniul care a precedat pandemia, în cursul căreia creşterea lor era sensibil echivalentă.
Pandemia schimbă situaţia
Întreruperile în lanţurile de aprovizionare legate de criza sanitară explică o parte a încetinirii în curs. Aceste vulnerabilităţi determină într-adevăr guvernele să revină la protecţionism pentru a reduce dependenţa externă. Ceea ce ar putea afecta în mod deosebit comerţul internaţional.
Comerţul dintre China şi Statele Unite în special ar urma să se gripeze în deceniile viitoare. Creşterea tensiunilor şi diferitele măsuri instituite de cele două puteri (Chips Act, IRA, Made in China 2025 etc.) sunt într-adevăr surse de încetinire.
Reorganizarea comerţului internaţional
Influenţa invaziei ruse în Ucraina riscă să adauge o frână suplimentară schimburilor internaţionale. "Războiul din Ucraina a înlocuit pandemia ca principală piedică în comerţul mondial", explică BCG.
Criza energetică şi creşterea tensiunilor geopolitice, ambele legate de conflictul ucraineano-rus, contribuie într-adevăr la reorganizarea comerţului internaţional. "Schemele comerciale obişnuite vor cunoaşte schimbări profunde", arată raportul. Şi acest nou echilibru ar putea foarte bine încetini schimburile comerciale între ţări. "Schimbările prevăzute vor continua să dilueze globalizarea economică", explică Marc Gilbert, coautor al raportului, notează lesechos.fr
Sub efectul sancţiunilor decise de Ocident, comerţul bilateral al Uniunii Europene cu Rusia - al 5-lea său partener comercial (5,9% din schimburile comerciale) - "va scădea cu 262 miliade de dolari până în 2031", arată BCG. Rusia îşi va creşte schimburile comerciale cu China şi India până la 110 miliarde de dolari în deceniul următor.
(Traducerea Rador)