Creșterea salariilor din Educație. Calculele profesorilor nu se potrivesc cu cele ale Ligiei Deca. Cine are dreptate

Salarii / Sursa foto: Razvan Valcaneantu

Reprezentantul sindicatului Federației Spiru Haret Sibiu contestă calculele prezentate de Ligia Deca privind majorarea salariilor profesorilor. El susține că ministrul Educației a inclus elemente care nu sunt valabile pentru toți profesorii, cum ar fi gradațiile și vechimea.

Leonard Gheorghe Stancu, lider al Federației Spiru Haret Sibiu, a exprimat opinia sa referitoare la guvernul și președintele Klaus Iohannis, întrebându-se cum îndrăznesc aceștia să pună examenele în pericol.

El a menționat că ordonanța emisă de Guvern, cu care sindicatele nu au fost de acord de la început, nu abordează deloc aspectele pe care le-au solicitat, cum ar fi salarizarea debutanților, care reprezintă o paradigmă pe care nu vor renunța să o includă în legea salarizării.

Liderul de sindicat demontează calculele Ligiei Deca

În intervențiile ministrului Ligia Deca, atunci când explică modul în care vor crește salariile și cu ce procente, punea în discuție toate variantele posibile. Vorba de un profesor cu vechime, care are și gradație de merit, dar nu toți au - anual doar 3% beneficiază de gradație de merit - care au și dirigenție - dar nu toți sunt diriginți, care lucrează și în învățământul special.

A adunat tot felul de elemente care constituie sistemul de învățământ ca la final să concorde discursul doamnei ministru cu ce a spus domnul președinte. Un profesor debutant va lua undeva la 500 - 600 lei net în plus”, a susținut acesta.

La rândul ei, Ariana Duduna, președintele Asociației Elevilor din Constanța, denunță măsurile guvernului care au afectat bursele și transportul școlar, precum și utilizarea programelor și manualelor vechi. Ea subliniază că elevii sunt datori moral să sprijine profesorii în aceste momente dificile.

„Nu putem să stăm alături de un guvern care ne-a tăiat bursele, ne-a tăiat transportul școlar, ne ține cu programe și manuale vechi. Nu putem, nu e moral, e un guvern care și-a bătut joc de noi în mod repetat. Deci suntem obligați moral să fim alături de profesori în aceste zile”.

Greva din învățământ continuă

Sindicaliștii din educație au anunțat că sunt nemulțumiți de OUG pentru creșterea salariilor profesorilor și că greva continuă. Ligia Deca a prezentat vineri trei exemple de salarii pentru cadrele didactice, în funcție de nivelul de experiență.

Astfel, un profesor debutant cu studii superioare va avea un salariu net de 2.376 lei fără sporuri, care ar crește la 2.956 lei net în urma adoptării OUG-ului. Un profesor cu studii superioare de lungă durată, grad didactic definitiv, și o experiență cuprinsă între 5 și 10 ani, va beneficia de un salariu net de 2.713 lei în prezent, care va ajunge la 3.365 lei net conform noilor măsuri.

Un profesor cu studii superioare de lungă durată, grad didactic I, și o vechime de peste 25 de ani, va avea un salariu net de 3.985 lei în prezent, care va crește la 4.707 lei net, potrivit digi24.ro.