În anul universitar care urmează, suma alocată de stat per student se majorează. Se schimbă și sistemul de finanțare: dacă până acum era finanțat integral un anumit număr de locuri, de acum se acordă granturi totale sau parțiale.
Astfel, un student poate beneficia de un grant care să-i acopere studiile 100%, iar altul poate avea grant parțial, într-un procent stabilit de universitate. Ministrul Educației, Cătălin Baba, a declarat astăzi că nu se modifică suma totală acordată universităților, ci li se acordă dreptul de a fracționa finanțarea. Ministrul este convins că acest lucru îi va motiva pe studenți să fie mai conștiincioși, cu atât mai mult cu cât riscă să piardă finanțarea parțial sau total dacă au rezultate slabe. Referindu-se la majorarea finanțării per student de la 2.600 la 4.000 de lei, Baba a precizat că suma se apropie acum de costul real pe care îl presupune educația universitară a unui tânăr într-un an.