Evenimentul Zilei > International > Cresc tensiunile între SUA și Rusia! Americanii aduc acuzații grave cu privire la acțiunile rușilor
Cresc tensiunile între SUA și Rusia! Americanii aduc acuzații grave cu privire la acțiunile rușilor

Cresc tensiunile între SUA și Rusia! Americanii aduc acuzații grave cu privire la acțiunile rușilor

Statele Unite ale Americii au lansat marți o serie de acuzații grave la adresa Rusiei. Testul cu rachete anti-satelit efectuat de ruși a fost unul "periculos și iresponsabil", susțin americanii.

Autoritățile din Rusia au făcut un test cu rachete anti-satelit, însă acțiunea nu a fost văzută cu ochi buni de către americani. Aceștia din urmă susțin că viața echipajul de la bordul Stației Spațiale Internaționale (ISS) a fost pusă în pericol. Unul dintre sateliți a fost aruncat în aer, iar echipajul a fost nevoit să se adăpostească de resturi în capsule, relatează BBC, conform Mediafax.

Stația ISS are în prezent la bord șapte membri. Patru dintre aceștia sunt americani, un german și doi ruși. Ea orbitează la o altitudine de aproximativ 420 km.

„În cursul zilei de astăzi, Federația Rusă a efectuat în mod nechibzuit un test distructiv cu o rachetă anti-satelit cu ascensiune directă împotriva unuia dintre proprii sateliți.

Testul a generat până în prezent peste 1.500 de resturi orbitale urmăribile și sute de mii de resturi orbitale mai mici care amenință acum interesele tuturor națiunilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Ned Price, în cadrul unui briefing.

Testarea rachetelor anti-satelit a fost criticată dur și de către Bill Nelson, administrator NASA, care susține că acțiunea Rusiei este una de neconceput.

„Cu istoria sa îndelungată și istorică în domeniul zborurilor spațiale cu echipaj uman, este de neconceput ca Rusia să pună în pericol nu numai astronauții americani și partenerii internaționali de pe ISS, ci și pe propriii lor cosmonauți”, precum și pe „taikonauții” chinezi de la bordul stației spațiale chineze, a declarat acesta într-un comunicat.

Rusia a reacționat la acuzațiile aduse de către Statele Unite

Agenția spațială rusă Roscosmos a minimalizat incidentul, susținând că nu a fost pusă în pericol viața echipajului ISS. Aceștia susțin că resturile despre care vorbesc americanii aparțin unui satelit de spionaj lansat în 1982. Kosmos-1408 și-a încetat activitatea cu mulți ani în urmă și din acest motiv a fost trimisă o rachetă anti-satelit.

„Orbita obiectului, care a obligat echipajul de astăzi să se mute în nava spațială conform procedurilor standard, s-a îndepărtat de orbita ISS. Stația se află în zona verde”, a transmis agenția pe Twitter.

Declarațiile făcute de agenția spațială rusă sunt contrazise de către LeoLabs, o companie de urmărire a resturilor spațiale. Aceștia susțin că instalația lor radar din Noua Zeelandă a detectat mai multe obiecte chiar în locul unde ar fi trebuit să se afle nava spațială.

Price a descris acțiunea Rusiei ca fiind „periculoasă și iresponsabilă” și a spus că aceasta demonstrează că „afirmațiile țării de a se opune înarmării spațiului sunt nesincere și ipocrite”.

Cu privire la acțiunile Rusiei, Ben Wallace, secretarul britanic al Apărării, susține că aceștia „arată un dispreț total față de securitatea, siguranța și durabilitatea spațiului”. „Resturile rezultate în urma acestui test vor rămâne pe orbită, punând în pericol sateliții și zborurile spațiale umane pentru mulți ani de acum încolo”, a mai completat secretarul britanic.