Iratxe Garcia Perez, liderul Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European (S&D), a vizitat România. Aceasta a răspuns unei serii de întrebări la sediului PSD, printre care și câteva legate de PNRR. Se pare că la PE a ajuns o solicitare cu privire la renegocierea acestui plan în ceea ce privește procentul din PIB dedicat pensiilor.
Iratxe Garcia Perez s-a întâlnit luni cu liderul PSD Marcel Ciolacu, însă și cu o serie de miniștri pentru a discuta situația refugiaților din Ucraina și nu numai. Întâlnirile au avut loc la sediul social-democraților, acolo unde liderul Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European (S&D) a făcut și o serie de declarații.
Eurodeputatul a fost întrebat de către jurnaliști dacă ar trebui renegociat sau optimizat Planul de Redresare și Reziliență (PNRR) al României în ceea ce privește procentul din PIB acordat pensiilor. Oficialul Parlamentului European a anunțat că a fost primită o solicitare în acest sens, urmând ca situația să fie analizată.
"Această solicitare ne-a fost transmisă şi de către miniştri, în întâlnirea pe care am avut-o anterior. În lipsă de detalii faţă de această solicitare, ne-am luat angajamentul să analizăm situaţia şi desigur să o transmitem mai departe la nivelul Comisiei Europene şi la nivelul comisarului pentru economie, domnul Gentiloni, tocmai pentru a vedea dacă există posibilitatea de a adapta planul actual şi de a acoperi această nevoie.
Noi vă oferim angajamentul de a analiza detaliile acestei solicitări şi de a o dezbate şi a lucra alături de Comisia Europeană pentru a identifica posibilităţile existente", a precizat preşedintele Grupului S&D, într-o conferinţă de presă comună cu liderul PSD, Marcel Ciolacu.
România îndeplinește toate condițiile pentru a fi acceptată în Spațiul Shengen
În cadrul conferinței de presă comune susținută de Iratxe Garcia Perez și Marcel Ciolacu, președintele Grupului social-democraților din Parlamentul European a adus în discuție și aderarea României la Spațiul Schengen, precizând că nu vede niciun motiv pentru care solicitarea să fie respinsă.
„România îndeplinește toate criteriile tehnice solicitate de Uniunea Europeană astfel încât să intre în spațiul Schengen. Nu există nicio scuză ca acest lucru să fie realitate, cât mai curând posibil. Nu există nicio scuză prin care să nu i se permită României să fie acceptată și să rămână în această situație de inegalitate față de alte țări. România și-a făcut treaba, România a îndeplinit toate cerințele pe care i le-a cerut UE pentru a adera la Spațiul Schengen.
Prin urmare, vă ofer angajamentul meu personal, dar și politic, să lucrăm împreună pentru a transforma în realitate acest lucru cât mai curând posibil. România dă dovadă de ceea ce UE are nevoie și anume solidaritate și angajament. Și noi trebuie să răspundem la toată această generozitate de care poporul român dă dovadă față de UE”, a spus Iratxe Garcia Perez.
Războiul din Ucraina a transformat România într-un exemplu pentru UE
Războiul din Ucraina a îngrozit o lume întreagă, iar România este printre țările care găzduiește cei mai mulți refugiați. Autoritățile și cetățenii au făcut tot posibilul pentru a oferi condiții decente oamenilor care fug din calea războiului, ba chiar s-a construit „Cartierul Speranței”, o zonă cu containere locuibile, pregătite cu toate dotările necesare traiului zilnic.
Liderul social-democraților din UE a rămas impresionată de solidaritatea de care a dat dovadă țara noastră, ba mai mut, ne consideră niște exemple pentru întreaga Uniune Europeană.
„Vreau să vă mulțumesc pentru munca depusă și pentru solidaritatea de care a dat dovadă poporul român în aceste momente grele. Azi am putut vedea cu ochii mei că Guvernul României și poporul României lucrează cu un devotament foarte important, respectând principiile și valorile Uniunii Europene, și s-a dovedit, încă o dată, că faceți acest lucru în mod exemplar pentru toată UE.
Am văzut cu ochii noștri, prin vizita făcută la centrul școlar, unde un grup de minori de la un orfelinat din Ucraina sunt îngrijiți și sunt primiți într-un mod care merită apreciat. E un exemplu de cum ar trebui să acționăm în UE”, a mai spus Iratxe Garcia Perez la sediul PSD.