Creierul îndrăgostiţilor e unul singur!

Creierul îndrăgostiţilor e unul singur!

Un studiu ştiinţific britanic arată cum funcţionează creierele partenerilor dintr-un cuplu "ca unul singur". Cercetătoarea Trisha Stratford a demonstrat că oamenii care se iubesc sunt conectaţi mental, chiar dacă nu sunt fizic unul lângă altul.

Al şaselea simţ

Aţi simţit vreodată că partenerul dumneavoastră are puterea de a vă citit gândurile? Oamenii de ştiinţă au demonstrat că acest lucru nu este departe de adevăr. Potrivit "The Daily Mail", cercetătoarea Trisha Stratford de la Universitatea Tehnologică din Sydney, Australia, a arătat într-un studiu că două persoane îndrăgostite pot deveni "aliniate psihologic", cu părţi ale sistemelor lor nervoase funcţionând în concordanţă. "Acest studiu ne dă detalii importante despre ceea ce se întâmplă atunci când oamenii interacţionează, mai ales când se îndrăgostesc", a declarat ea.

Studiile despre acest fenomen au început încă din 2007, când psihiatrul american Carl Marci a stabilit existenţa unei conexiuni între doi oameni, dar cercetarea era limitată. "Este extrem de fascinant. Atunci când suntem în această stare, când formăm un întreg cu partenerul, cel mai interesant este că lobul parietal intră în acţiune. Atunci putem să citim ce e în mintea celuilalt la un nivel mai profund - e ca şi când ai avea un al şaselea simţ", a mai adăugat Trisha. Semnalele corpurilor

Ne puteți urmări și pe Google News

Studiul ei s-a bazat pe comportamentul a 30 de voluntari cu vârste între 21 şi 65 de ani, asistaţi de şase terapeuţi care au încercat să-şi alinieze gândurile cu cele ale pacienţilor lor. Toţi subiecţii sufereau de un fel de anxietate. Semnalele corpurilor erau monitorizate de nişte electrozi care sesizau cum funcţionează creierul, iar alţii înregistrau mişcările inimii şi ale corpului. "Părea o minune să vezi cum limbajul corpului lor devenea asemănător şi apoi identic. Creierul nostru face asta. Studiul arată că avem capacitatea de a comunica mai profund decât o facem într-o conversaţie obişnuită", a comentat presa de specialitate.