Credite de până la 1,4 milioane lei pentru fermieri, însoțite de garanții

Credite de până la 1,4 milioane lei pentru fermieri, însoțite de garanții

BRD SocGen a încheiat un parteneriat cu Fondul de Garantare a Creditului Rural – IFN SA (FGCR), pe baza căruia fermierii pot accesa de la BRD credite de până la 1,4 milioane lei, pentru finanţarea nevoilor de capital de lucru pe termen scurt, potrivit unui comunicat emis azi de bancă.

Beneficiarii acestor garanţii sunt clienţii băncii - persoane fizice autorizate, IMM-uri sau societăţi agricole - care solicită credite pe termen scurt (maximum 12 luni) în vederea susţinerii activităţii lor curente, se menţionează în comunicat.

"Plafonul maxim total al acestei cooperări este de 50 milioane lei. Având în vedere că procentul de garantare este de 80% din valoarea creditului, se creează premisele unor finanţări noi în agricultură în valoare de 62,5 milioane lei (suma maximă care poate fi alocată unui client este de 1,4 milioane lei)".

Potrivit comunicatului, garanţia poate fi obţinută în maxim 3 zile, după ce banca a notificat FGCR în acest sens.

Ne puteți urmări și pe Google News