Creditarea din România, în pericol din cauza Brexitului

Creditarea din România, în pericol din cauza Brexitului

În primele cinci luni din 2016, băncile au acordat populației credite de nevoi personale și ipotecare în valoare de 12 miliarde de lei, în creștere cu 50% față de anul trecut, ceea ce ne aduce aminte de evoluția din anii 2007 – 2008.

Creditarea a devenit astfel, din nou, unul din motoarele economiei bazate pe consum. Este o strategie bancară sănătoasă? „Nu trebuie să ne speriem, dar ar trebui să fim atenți. Nu e vorba de politica băncilor, ci de ceea ce se întâmplă în România și în lume. Dacă apare o catastrofă pe piața financiară, iar la Londra deja se vorbește despre așa ceva după votul pro- Brexit, atunci ce părea un credit sănătos se poate transforma într-unul neperformant”,a comentat pentru EVZ economistul Aurelian Dochia.

Companiile nu iau credite

Pe de altă parte, un raport BNR publicat recent indică faptul că tot mai puține companii iau credite bancare, preferând să se finanțeze din resurse proprii. „Într-adevăr, la companii nu este cerere de credite, așa că băncile încearcă să finanțeze acolo unde este cerere, adică populația. La fel se întâmplă în SUA, și în alte state. Creditele către populație sunt ceva mai sigure decât înainte de criză, deoarece s-au ajustat prețurile caselor, băncile au devenit mai prudente. Dar dacă ne vom confrunta cu o criză la nivel european, atunci și nivelul dobânzilor poate crește substanțial, așa încât creditele să devină greu de rambursat”, a comentat un alt specialist.