Oltenii şi-au luat revanşa după ce au fost învinşi vinerea trecută, de Chindia Târgovişte şi au obţinut, ieri seară, biletele pentru penultimul act al Cupei României.
Chindia - Universitatea Craiova 0-1
Craiova s-a impus în confruntarea cu gruparea pregătită de Emil Săndoi, cu scorul de 1-0 şi a devenit astfel prima semifinalistă din actuala ediţie a celei de-a doua competiţii interne. Deşi vârful Andrei Ivan şi ceilalţi coechipieri ai săi din linia ofensivă s-au întrecut în ratări, „juveţii” au spart, până la urmă, gheaţa, prin tânărul atacant Alexandru George Cîmpanu (’25).
Grecul de pe banca alb-albaştrilor, Marinos Ouzounidis, s-a declarat mulțumit de modul în care funcţionează construcţia jocului echipei sale, dar a remarcat, în schimb, din nou, eficienţa scăzută a vârfurilor sale în faţa porţilor adverse.
„Am fi putut să închidem acest meci mult mai repede. Am beneficiat de multe ocazii de a marca şi trebuia să fim mult mai precişi pe faza de finalizare. E bine totuşi că am reuşit să înscriem din acţiune. E necesar să fim mult mai incisivi în faţa porţii” a explicat tehnicianul în vârstă de 52 de ani, la sfârşitul disputei găzduite de „Municipalul” din Buzău.
Finalizarea, „câlcâiul lui Ahile” pentru olteni
Sosit la trupa de pe stadionul „Ion Oblemenco”, la începutul lunii februarie, Ouzounidis e convins că oltenii pot să se bată cu şanse la titlu şi la câştigarea Cupei României, dacă vor rezolva cât mai curând marile probleme cu care se confruntă pe faza de finalizare.
„Ştim foarte bine că avem probleme în ultima treime de teren, însă bănuiesc că atacanţii noştri au nevoie de mai multă încredere. Reuşim să ne creem oportunităţi de gol şi ne apropiem cu uşurinţă de careul advers, dar e necesar să şi finalizăm aceste acţiuni” a fost mesajul clar al antrenorului elen pentru fotbaliştii ofensivi ai Craiovei.
Unicul marcator al „juveţilor” din duelul cu Chindia, Alexandru Cîmpan, anunţă, la rândul său, plin de optimism, că „Ştiinţa” dispune de armele necesare pentru a cuceri marele trofeu.
„Cred că putem în anul acesta să câştigăm Cupa şi să realizăm mult mai multe şi în campionat. Nu ştiu dacă suntem favoriţi la cucerirea Cupei, dar am demonstrat şi în această partidă că ne dorim foarte mult acest trofeu” a concluzionat vârful de numai 20 de ani.