Tot mai mulţi craioveni se plâng de invazia de ţânţari de anul acesta comparativ cu anii trecuţi când insectele aproape că erau inexistente. Grav este că doi bărbați, unul de 58 de ani, din Craiova, și altul de 42 de ani, au fost depistați zilele acestea că sunt infectați cu virusul West Nile.
"După șase etape de dezinsecție pe domeniul public prin pulverizare aeriană și pulverizare terestră, țânțarii tot îi deranjează pe craioveni. Locuitorii se plâng, în număr din ce în ce mai mare, de valul de astfel de insecte sâcâitoare care s-au înmulțit prea mult. Salubritatea spune însă că a făcut dezinsecție ca la carte, iar soluțiile sunt aceleași ca și în anii trecuți", notează GdS.
Autorităţile spun că şi-au făcut treaba
În ciuda garanțiilor date de reprezentanții Salubrității, craiovenii se plâng că sunt terorizați de numărul mare de țânțari și de agresivitatea acestora. Până și o ieșire în parc se poate transforma într-o plimbare neplăcută. Locuitorii orașului spun că nu este necesar să ajungi într-un loc cu multă vegetație, împădurit sau în apropierea unui luciu de apă ca să fii asaltat de țânțari. Supărătoarele insecte sunt prezente în cartierele de case și blocuri, cu precădere seara.
Totuși, până când administrația locală se va dumiri că este necesar să se schimbe poate modalitatea și soluțiile folosite pentru dezinsecție, craiovenii vor mai fi serios deranjați de țânțari.
Îngrijorare!
Aparița a două cazuri de îmbolnăvire cu virusul West Nile în Dolj ridică semne de întrebare legate de ce este acest virus, cum se poate preveni infectarea, care sunt simptomele. Cei doi doljeni depistați că sunt infectați cu West Nile au fost internați la Spitalul de Boli Infecțioase din Craiova. Unul dintre ei a fost externat, celălalt se află sub supravegherea medicilor, dar este în afara pericolului.
Care sunt simptomele bolii
Febra ridicată însoțită de durere de cap intensă, vărsături, stare generală alterată, sensibilitate crescută la lumină. Nu puteţi lua virusul de la un animal infectat sau dacă intraţi în contact cu o persoană care a dobândit afecţiunea, mai notează sursa menţionată.