Crăciunul pentru creştinii ortodocşi de rit/stil vechi este sărbătorit în data de 7 ianuarie, întrucât calendarul iulian (pe rit/stil vechi) este decalat cu 13 zile faţă de calendarul oficial. Biserica Ortodoxă Română a trecut la noul calendar la 1 octombrie 1924. De asemenea, creştinii ortodocşi de rit/stil vechi sărbătoresc trecerea în noul an în noaptea din 13 spre 14 ianuarie.
Calendarul iulian a fost folosit de întreaga creştinătate, timp de 15 secole. Şi tot de calendarul iulian s-au servit şi Sfinţii Părinţi la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325), la calcularea datei Sfintelor Paşti.
În ţara noastră, Crăciunul pe rit/stil vechi este sărbătorit în comunităţile de ruşi, ucraineni şi sârbi. Astfel, pentru aceste comunităţi care trăiesc în România, sărbătorile de iarnă încep în 7 ianuarie, când este Crăciunul pe rit/stil vechi.
Diferenţa dintre calendarul iulian şi cel gregorian
Înainte de Hristos, existau două sisteme de calculare a timpului într-un an: cel al egiptenilor - care era mai corect, dar nici el perfect - de 365 zile, şi cel al romanilor - care era de 355 zile. Totuşi, rămânea anual o diferenţă de zece zile între aceste două sisteme, dar şi între fiecare dintre ele şi calendarul solar.
După această constatare, s-a simţit nevoia de îndreptare a acestor calendare şi a punerii lor în acord cu calendarul ceresc. Astfel, împăratul roman Iuliu Cezar, în anul 46 î.Hr., adopta sistemul de calcul egiptean, sistem care s-a numit "calendarul iulian".
Deoarece între calculul calendarului iulian - de 365 de zile şi 6 ore - şi cel al calendarului solar - de 365 zile, 5 ore, 43 minute şi 46 secunde - rezulta anual o diferenţă de 11 minute şi 14 secunde, s-a ajuns - după 330 de ani - la o diferenţă de trei zile (cu cât a rămas în urmă calendarul iulian).
Astfel că, în vremea Sinodului I Ecumenic, echinocţiul de primăvară se afla la 21 martie în loc de 24 martie - cât a fost în anul 46 î.Hr., când împăratul Iuliu Cezar a îndreptat calendarul. De atunci, Sinodul a luat ca punct de plecare, în calcularea datei Sfintelor Paşti, ziua de 21 martie, când a fost atunci echinocţiul de primăvară.
Specialiştii astronomi au constatat că, şi după aceea, din 123 în 123 de ani, echinocţiul de primăvară retrogradează cu o zi. Acest lucru fiind constatat de-a lungul secolelor, învăţaţii vremii, din Răsărit ca şi din Apus, au sesizat faptul şi au propus conducătorilor Bisericii îndreptarea calendarului, pentru că tabelele pascale nu mai corespundeau cu ziua lunii pline astronomice, precizează site-ul crestinortodox.ro.
La 24 februarie 1582, papa Grigorie al XIII-lea a făcut o reformă, suprimând zece zile din calendar, astfel încât data de 5 octombrie a devenit 14 octombrie. De atunci, calendarul s-a numit "gregorian" sau pe "stilul nou".
Congresul de la Constantinopol, din 1923
Deşi în 1923, la un congres ţinut la Constantinopol, majoritatea Bisericilor Ortodoxe a hotărât să renunţe la calendarul iulian şi să adopte calendarul gregorian. Data Sfintelor Paşti se calculează, încă, pe baza calendarului iulian, în care echinocţiul de primăvară are loc cu 13 zile mai târziu. De aici provine neconcordanţa datei Paştelui din Biserica Ortodoxă cu data Paştelui din Biserica Catolică.
Între timp, s-a constatat de către astronomi că şi între calendarul gregorian din 1582 şi cel astronomic există o diferenţă anuală, care - la 3.500 de ani - ar face ca şi calendarul gregorian să rămână în urmă cu o zi şi o noapte. Calendarul ortodox, îndreptat în 1924, avea să ţină seama şi de această diferenţă.
Biserica noastră, făcând parte din rândul Bisericilor Ortodoxe, n-a purces singură la adoptarea calendarului gregorian, odată cu adoptarea lui de către Stat, în 1919, ci abia după Consfătuirea interortodoxă de la Constantinopol din 1923, care a hotărât îndreptarea calendarului şi în Bisericile Ortodoxe, prin suprimarea diferenţei de 13 zile cu care calendarul iulian rămăsese în urma celui îndreptat (adică 21 martie în loc de 8 martie, unde ajunsese calendarul iulian).
Data echinocţiului de primăvară de la 8 martie, la care ajunsese calendarul iulian, a fost adusă la 21 martie, corespunzând calendarului solar, cum stabiliseră Părinţii de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325).
Calendarul iulian îndreptat la Consfătuirea interortodoxă de la Constantinopol a devenit mai corect decât cel gregorian prin adoptarea unui nou sistem al anilor bisecţi, adăugând o zi în plus din patru în patru ani, când luna februarie urma să aibă 29 de zile în loc de 28 de zile. Prin aceasta, în calendarul ortodox îndreptat, diferenţa dintre anul solar şi cel civil este redusă - prin modul de bisectare - până la minimum de 2,02 secunde (anual), care face ca abia după 42.772 de zile calendarul (îndreptat) să mai rămână în urmă cu o zi şi o noapte.
Adoptarea calendarului de Bisericile ortodoxe autocefale
La Consfătuirea interortodoxă de la Constantinopol (1923) n-au participat, însă, toate Bisericile Ortodoxe autocefale sau naţionale. De aceea, îndreptarea calendarului adoptată a rămas să fie introdusă de fiecare Biserică Ortodoxă la data pe care o va crede potrivită.
Convinse de necesitatea îndreptării calendarului, din 1924 cele mai multe Biserici Ortodoxe au adoptat acest calendar - Patriarhia Ecumenică de Constantinopol (1924), Patriarhia Antiohiei (1924), Patriarhia Alexandriei (1928), Arhiepiscopia Ciprului (1924), Biserica Greciei (1924), Biserica Ortodoxă Română (1924) - socotind ziua de 1 octombrie drept 14 octombrie, sărind peste cele 13 zile cu care rămăsese în urmă calendarul iulian -, Biserica Gruziei, Biserica Ortodoxă din Polonia (1924), Biserica Ortodoxă din Cehoslovacia (1951), Biserica Ortodoxă din Finlanda (1917, cu aprobarea Bisericii Ruse), Biserica Ortodoxă Bulgară (1968).
Au rămas, însă, câteva Biserici Ortodoxe cu calendarul iulian neîndreptat - Patriarhia Ierusalimului, Biserica Rusă şi Biserica Sârbă, precum şi Mănăstirile din Sf. Munte Athos, cu excepţia Vatopedului, care se numesc "pe stil vechi", pentru că prăznuiesc Sfintele Paşti şi toate sărbătorile după vechiul calendar (adică după "stilul vechi").
Tradiţii şi obiceiuri de Ajun şi de Crăciunul pe stil vechi
Pe masa din Ajunul Crăciunului, ortodocşii de rit/stil vechi pun bunătăţi de post specifice sărbătorilor. Moldovenii, ardelenii sau minorităţile de ruşi lipoveni, armeni, ucraineni sau sârbi pregătesc câte 12 feluri de mâncare, în numele apostolilor. Compotul de prune afumate, grâul fiert cu nucă sau sarmalele de post cu hribi sunt mâncărurile care anunţă noaptea Naşterii Domnului, potrivit site-ului folclor-romanesc.ro
În ziua de Crăciun, creştinii ortodocşi de rit/stil vechi merg la biserică, la Liturghie, iar la prânz, familiile se reunesc la masa tradiţională.
Masa de Crăciun a ruşilor lipoveni include bucate specifice cum ar fi "haladet" (o piftie specială, mâncată cu hrean), "lapşa" (tăiţei fierţi în supă de pasăre), sarmale, peşte (preparat în ciorbă de perişoare sau chifteluţe). Pentru desert se pregătesc cozonac cu nucă, colţunaşi cu brânză ("vareniki") şi alte specialităţi. Imediat după masă încep să apară şi colindătorii, care cântă un colind bisericesc - "Hristos Rajdaetsea".
Ruşii lipoveni, bulgarii şi ucrainienii din Dobrogea, creştini ortodocşi de rit vechi, provoslavnici, în Ajunul Crăciunului pe rit vechi
Ucrainenii din Maramureş, în Ajunul Crăciunului, mănâncă "de post", dar pun pe masă, conform tradiţiei, nouă feluri de mâncare. Cea mai importantă dintre ele este "hrebleanca" - o mâncare din ciuperci cu zeamă de varză. De asemenea, ei mănâncă grâu fiert şi peşte.
Copiii merg la colindat în seara de Ajun, iar la miezul nopţii, credincioşii merg la biserică, la slujba numită "snocne". Dimineaţa, în ziua de Crăciun, toată lumea merge din nou la biserică, unde un grup de tineri vin cu "Viflaimul".
În comunităţile de sârbi, până la miezul nopţii de Crăciun se mănâncă doar mâncăruri de post, iar la miezul nopţii se aprinde o creangă de stejar - "banjak". Tradiţia spune că arzând, această creangă va aduce în viaţa lor bunăstare, fericire şi noroc. La masa de Crăciun se mănâncă preparate tradiţionale, iar sub faţa de masă se pun bani şi fân, acestea urmând să fie scoase abia la Bobotează (19 ianuarie), fânul fiind dat atunci animalelor din gospodărie.
Crăciunul este sărbătorit şi de basarabeni tot în 7 ianuarie, acolo existând obiceiul ca în Ajun femeile să pregătească, din aluat de pâine, "Crăciunelul" - un colac mic în forma cifrei opt, dar şi "Ajunelul", care vesteşte ajunul Naşterii Domnului. Aceşti doi colaci se agaţă, împreună cu flori de busuioc, la icoană şi se ţin până la sărbătoarea Sfântului Gheorghe, când se scot şi se dau animalelor să le mănânce, pentru a le păzi de rele.
(Agerpres)