Crăciunul a trecut fără zăpadă, dar cum va fi vremea în IANUARIE 2018: „Vor fi schimbări de la o zi la alta”

Crăciunul a trecut și, deși toată lumea aștepta acea ninsoare ca-n colindele tradiționale, nu numai că ea nu a venit, dar temperaturile din termometre au fost mult mai ridicate decât norma calendaristică. În afară de zonele montane, unde a nins pe alocuri, românii au avut parte de un Craciun călduros.

Directorul executiv al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Florinela Georgescu, a făcut precizări importante despre cum va fi vremea în ultima zi din an, dar și în prima lună a anului 2018.

"O caracteristică a perioadei pe care o traversăm este că temperaturile sunt peste norma calendaristică. În ultimele nopţi am avut recorduri de temperatură la multe staţii meteorologice, iar la mediile de peste zi sunt cu 8 până la 10 grade Celsius peste media ultimelor decenii. Ne aflăm la o extremă a valorilor de temperatură, în sensul că va fi cel mai cald sfârşit de an şi cel mai cald început de An Nou din ultimii 5-6 ani. La extrema cealaltă se situează Revelionul 2014-2015, care a adus temeperaturi de până la - 32 de grade la Întorsura Buzăului şi + 20 de grade la Bucureşti. Ca să vorbim ce înseamnă extrema caldă a Revelionului care se apropie, trebuie să spunem că în noaptea dintre ani temperaturile se vor situa la nivelul ţării între -5 şi +4 grade", a precizat Florinela Georgescu, la România TV.

Referitor la prima lună din 2008, directorul ANM face un tablou complet, susținând că sunt schimbări ale vremii de la o zi la alta:

"Ziua de 1 ianuarie va fi cea mai caldă a acestui interval, o zi în care vor fi temperaturi în jurul a 12 grade cu plus. Nu ne putem aştepta la precipitaţii sub formă de ninsoare. Nu aşteptăm episoade cu ninsori extinse, doar în zonele de munte, trecător, în următoarele 6-7 zile, este de aşteptat să fie precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Suntem atenţi la perioada 3-5 ianuarie, când e posibil ca ninsorile să-şi facă trecător, apariţia, şi în zone mai joase din partea de nord şi centru a teritoriului. După care va urma o nouă încălzire, în preajma Bobotezei. Boboteaza de anul acesta se anunţă a fi cu temperaturi mult mai ridicate decât media ultimelor decenii. Pe de altă parte, nici precipitaţii sub formă solidă nu prea sunt de aşteptat. (...) Sunt schimbări ale vremii de la o zi la alta, sunt intensificări ale vântului deasupra continentului şi vor continua. Aceste intensificări sunt asociate unor formaţiuni de presiune scăzute, care aduc mase de aer mai calde şi împiedică pătrunderea aerului mai rece. Pe de altă parte, o astfel de circulaţie atât de rapidă imprimă prognozei o caracteristică pronunţată de incertitudine. (...) Prognoza de sezon pentru luna ianuarie arată posibilitatea unor precipitaţii mai însemnate cantitativ, peste norma lunii, în mare parte a jumătăţii de vest a ţării noastre şi precipitaţii apropiate de normă în rest.", a conchis Florinela Georgescu.