Constănțenii petrec prima zi a Crăciunului pe o vreme călduroasă, la temperaturi de peste 12 grade Celsius. Sute de localnici dar si turiști, care au ales litoralul pentru sărbătorile de iarnă, au ieșit la plimbare pe malul mării.
Faleza Cazinoului din Constanta este plină cu oameni de toate vârstele. Au iesit la plimbare pe malul mării, profitând de vremea frumoasă. Temperaturile par să fie de Paște, nu de Crăciun, spune o pereche în vârstă care, după masa îmbelșugată, a ieșit cu nepotul la aer liber. Câteva terase din portul turistic Tomis, la doi pași de Cazino, au scos mesele afară pentru plimbăreți.