Cozi de aproape 15 kilometri la graniţa cu Ungaria

Cozi de aproape 15 kilometri la graniţa cu Ungaria

Traficul prin Punctele de Trecere a Frontierei de la graniţa cu Ungaria a fost un coşmar, la sfârşitul săptămânii trecute, pentru şoferii de TIR-uri.

Aceştia au fost nevoiţi să stea ore în şir în vămi pentru a trece în ţara vecină, şi veştile pentru weekendurile următoare nu sunt deloc îmbucurătoare: potrivit poliţiei de frontieră, cei care vor tranzita principalele puncte de la graniţa cu Ungaria, şi anume vămile Nădlac (judeţul Arad) şi Borş (judeţul Bihor), vor sta la cozi care se vor întinde pe kilometri întregi.

„Sunt mai multe motive pentru care se întâmplă acest lucru. Pe de-o parte, autorităţile ungare au interzis accesul TIR-urilor pe teritoriul lor la sfârşit de săptămână. Pe de altă parte, până pe 5 aprilie (după Summitul NATO care se va desfăşura la Bucureşti) s-a revenit la vechiul sistem de control ce presupune vămuirea maşinilor de marfă în punctele de frontieră. Nu în ultimul rând, transportatorii au început să evite Serbia din cauza incidentelor din ultima perioadă şi se înghesuie la vămile cu Ungaria“, au precizat oamenii legii. Cozi pe 15 kilometri „De vineri spre sâmbătă, de la ora 0.00, şi până duminică spre luni, la ora 0.00, traficul a fost închis pentru camioanele de marfă. Vameşii ungari nu au lucrat deoarece au sărbătorit Ziua maghiarilor de pretutindeni, iar weekendul viitor nu vor lucra pentru că sărbătoresc Paştele“, au explicat poliţiştii de frontieră orădeni aglomeraţia de la Borş. Şi la Nădlac a fost ieri aglomeraţie mare. Sute de TIR-uri formau o coadă de aproape 15 kilometri. Multe dintre camioane erau parcate chiar pe DN7, ceea ce a făcut ca traficul la intrarea în oraşul Nădlac să se desfăşoare pe un singur fir şi uneori să se blocheze.

Majoritatea şoferilor au acuzat autorităţ ile de frontieră maghiare că desfă- şoară controalele foarte încet şi dau dovadă de exces de zel atunci când le verifică TIR-urile. La rândul lor, autorităţile de frontieră spun că au luat măsuri speciale pentru fluidizarea traficului.

Ne puteți urmări și pe Google News

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, comisar Ion Mareş, a declarat că „numărul angajaţilor aduşi la lucru a fost dublat“. În plus, a fost deschisă o a doua bandă de ieşire din ţară. Pe de altă parte, poliţiştii de frontieră din judeţele Suceava şi Maramureş au anunţat că vor face, până la Summitul NATO de la Bucureşti şi în timpul desfăşurării acestuia, controale amănunţite asupra persoanelor şi maşinilor care trec pe aici. (Au colaborat Georgiana Anghel, Alex Negru)