COVID-19: Abia acum situația începe să devină dramatică! Recordul anunțat astăzi în România

epa08423077 Police in special suits and medical personnel disinfect a body on the ground after the person collapsed in the street, in Quito, Ecuador, 14 May 2020. Police criminalistics carried out the COVID-19 tests and determined that the person died from other causes. The COVID-19 pandemic has forced the authorities to apply strict health safety regulations during street services, as a way to prevent the spread of the coronavirus. EPA/Jose Jacome

Chiar dacă numărul de cazuri de luni nu a fost mare, având în vedere că în weekend se testează mult mai puțin, vestea îngrijorătoare este alta: am atins un record negativ înfiorător. Dacă tendința se va menține, urmează o explozie de cazuri.

Este vorba despre așa-numita rată de pozitivare a testelor. Luni, peste 30% dintre testele efectuate pentru depistarea infecțiilor cu noul coronavirus au ieșit pozitive, la nivel național, conform informațiilor oficiale furnizate de Grupul de Comunicare Strategică.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 2.466 de cazuri noi de infectări cu SARS–CoV-2 în condițiile în care au fost efectuate 8.040 de teste. Dintre acestea, un număr de 5.681 de teste au fost efectuate în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical, iar alte 2.359 au fost făcute la cererea pacienților. Cele 2.466 de cazuri sunt noi, care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

În aceste condiții, rata de pozitivare, a atins un nivel record, de 30,66%, ceea ce înseamnă că un român din trei care și-au făcut testul pentru depistarea COVID-19 este infectat cu noul coroanvirus.

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat luni 2.466 de noi cazuri de infectare cu SARS-COV-2, ceea ce face ca numărul total al îmbolnăvirilor să ajungă la 182.854. Potrivit informațiilor furnizate de autorități, în ultimele 24 de ore a fost prelucrate 8.040 de teste. De asemenea, s-au înregistrat şi 59 de decese, bilanţul fiind de 5.931. În prezent, 757 de persoane sunt internate la Terapie Intensivă.

Un număr de 132.082 de pacienți, care au contactat boala de la începutul pandemiei și pînă în prezent au fost declarați vindecați. Un număr de 322 de persoane au fost retestate şi reconfirmate pozitiv cu COVID-19, a anunţat Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Viața dincolo de pragul de 3 la mie

„Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 322 de persoane au fost reconfirmate pozitiv”, precizează GCS.

Bucureştiul, care a trecut duminică de pragul de 3 în ceea ce priveşte incidenţa cumulată a cazurilor din ultimele 14 zile raportate la mia de locuitori, înregistrează o creştere a acestui indicator, la 3.19.

Numărul cazurilor de infectare cu coronavirus în România este tot mai mare, în ciuda numărului mic de teste realizare în weekend. Situația nu pare să se îmbunătățească, mai ales după ce Municipiul București a depășit, duminică, pragul critic de 3 infectați la mia de locuitori.

În aceste condiții, Comitetul pentru Situații de Urgență al Municipiului va avea loc luni, de la ora 15.00, o întrunire în cadrul cărei va dispune măsurile prevăzute în hotărârea Guvernului privind prelungirea stării de alertă în Capitală.