Sursa: Arhiva EVZ Nu știu cum îl vede lumea dar pentru mine Bucureștiul este un oraș mutilat. Dacă ar avea un avocat care să-i susțină cauza atunci acesta ar spune că metropola noastră este una eclectică, în care nou-modernul din sticlă și oțel se amestecă cu vechiul neoromânesc sau brîncovenesc într-un mod fericit.
Atît de fericit încît aproape că nu se mai poate respira. În fapt, Bucureștiul de astăzi este un conglomerat haotic și kitschios. Nu am mai văzut nicăieri pe unde am umblat – și am umblat ceva – o clădire de birouri așezată între două case de patrimoniu, blocuri de 10 etaje construite în cartiere de case, cartiere noi construite fără o minimă igienă urbanistică pe ale căror străzi nu încape, în caz de nevoie, nici ambulanța și nici mașina de pompieri.
S-a construit fără nicio noimă și s-a construit fiindcă cererea a fost și continuă să fie uriașă. Așa s-a ajuns ca niște domni și doamne care au avut ceva capital tras pe dreapta să nu fie nevoiți să facă altceva decît să introducă niște cifre într-un x-cell și să constate dacă rezultatul final e pe roșu sau albastru. Iar de cele mai multe ori a fost pe albastru. Iar băncile au marșat finanțînd nebunia asta pentru profituri grase.
La granița dintre sectorul 6 și comuna Chiajna s-a ridicat un soi de Hong Kong. Privit de sus Popești Leordeni seamănă cu o imensă aglomerare de stupi. Treaba este că străzile sînt atît de înguste încît în caz de vreo nenorocire nu se poate interveni altfel decît cu elicopterele. În zona Theodor Pallady frații Negoiță s-au pus pe ridicat pădure de blocuri. După ce unul dintre frați a fost ales primar al sectorului 3 au rezolvat și problema infrastructurii. Din bani de la buget, se înțelege. Primăverii, Dorobanți sau Domenii au devenit cartiere în care mersul pietonal este cascadorie curată.
Ne puteți urmări și pe Google News
În toată această demență urbanistică Cotroceniul a rămas singurul cartier respirabil din București. Cotroceniul are propriul său microclimat, este un ecosistem necontaminat încă de lăcomia dezvoltatorilor și corupția administrației. Este adevărat, s-au construit și aici vreo 3 sau 4 blocuri de tip boutique care se potrivesc cu peisajul cartierului precum apa cu uleiul, dar în proporție de 95% a rămas un cartier perfect conservat, cu străzi largi, verdeață, cîteva cafenele și cîrciumioare de bun-simț și cu o liniște greu de imaginat în inima infernului bucureștean.
E atîta liniște în această parte a capitalei încît auzi musca bîzîind în zbor. Sînt momente cînd mă plimb primăvara sau toamna cu fiică-mea pe străzile devenite adevărat sinaxar al marilor medici și nu-mi vine a crede că sînt în București. Nu claxoane, nu ambuteiaje, niciun fel de stridențe. Parcă te-ai fi întors în paradisul pierdut. Platanii sînt la locul lor, cafenelele se ițesc discret din demisoluri sau parterurile vilelor, ici, colo o prăvălie care comercializează antichități, vreo 2 cofetării și vreo 5 cîrciumi dintre care una chiar spectaculoasă. Cotroceniul rămîne ultima insulă de civilizație urbană într-o metropolă sufocată de mașini, de lipsa locurilor de parcare, de un transport public greoi și haotic și el. Cotroceniul este ultima redută. E ca și cum într-un colț la Loft sau Nuba s-ar asculta în deplină liniște Visul lui Faure.
Recomandările noastre
