Cota de popularitate a lui Barack Obama a atins cel mai scăzut nivel din 2009
- Paul Ciocoiu
- 7 septembrie 2011, 10:38
Cota de popularitate a liderului de la Casa Albă, Barack Obama, a ajuns la cel mai scăzut nivel de la învestirea sa în ianuarie 2009, în timp ce pesimismul resimţit de americanii de rând privind direcţia în care merge ţara a atins un nivel alarmant, dezvăluie un sondaj Washington Post - ABC News.
Peste 60 la sută dintre cei interogaţi au declarat că dezaprobă maniera în care preşedintele gestionează economia ţării, în special problema numărul unu a societăţii americane, şomajul. Potrivit aceluiaşi studiu, aproximativ 53 de procente dintre respondenţi nu sunt de acord măsurile luate în general de administraţia democrată, doar 43 la sută aprobându-le.
Cel puţin 77 la sută dintre americani apreciază că ţara "nu merge în direcţia cea bună" în timp ce 35 de procente au fost de părere că situaţia lor financiară s-a degradat sub preşedinţia Obama. Cifre asemănătoare nu s-au mai înregistrat din anii ‘80.
Totodată, 68 de procente dintre americani au avut o părere negativă în privinţa acţiunilor aleşilor republicani în Congres, care au blocat mult timp un compromis asupra datoriei publice a ţării.
Întrebaţi în legătură cu nivelul de încredere pentru rezolvarea problemelor economiei, locurilor de muncă şi deficitului federal, Barack Obama şi republicanii au obţinut rezultate similare, fiecare dintre aceştia obţinând 40 la sută din nivelul de încredere asupra celor trei capitole.
În ceea ce priveşte lupta împotriva terorismului - cu numai câteva zile înainte de împlinirea a zece ani de la atentatele din 11 septembrie 2001 şi la patru luni după raidul în care a fost ucis Osama ben Laden - 62 de procente dintre cei chestionaţi au aprobat acţiunile preşedintelui american.
Sondajul a fost realizat prin telefon în perioada 29 august -1 septembrie pe un eşantion de 1.000 de persoane, având o marjă de eroare de 3,5 procente.