Costică „Vâlcea“ ar mai sta un pic la FRF

Actualul preşedinte al CCA regretă că şi-a anunţat, acum câteva luni, decizia de a se retrage din fruntea arbitrajului românesc.

Cu o lună înaintea începerii noii ediţii de campionat, situaţia de la vârful arbitrajului românesc este confuză. Gheorghe Constantin, preşedintele încă în funcţie al CCA, care şi-a anunţat în urmă cu două luni retragerea, dă semne că nu mai vrea să-şi facă bagajele.

Contactat de EVZ, Costică „Vâlcea“ a dat din colţ în colţ: „Eu sunt încă în funcţie... Nu ştiu dacă o să plec. Deocamdată am fugit din ţară, sunt în vacanţă şi mă întorc abia marţi. Am spus acum două luni că mă retrag. Acum... Nu ştiu... Voi avea o nouă discuţie cu cei de la FRF săptămâna viitoare“. El declarase astă-primăvară, într-un moment în care era puternic contestat, că va demisiona din fruntea arbitrajului. Acum, el pune decizia de a renunţa la funcţia de preşedinte al CCA pe seama surmenării.   Lui Corpodean îi place „pe verde“

Menţinerea lui Costică „Vâlcea“ în fruntea CCA este întărită şi de faptul că mai-marii Federaţiei Române de Fotbal nu au prea multe soluţii de avarie. Sorin Corpodean, numele cel mai vehiculat pentru a prelua şefia arbitrajului românesc, spune că doreşte să mai „fluiere“ câtă vreme vârsta îi permite: „Sunt arbitru FIFA, mai am doi ani şi jumătate în care pot să arbitrez, aşa că nu am niciun motiv să mă retrag. Nu mă interesează funcţia de preşedinte al CCA. Şi, oricum, această instituţie are un preşedinte: Gheorghe Constantin. Eu nu am auzit nimic de retragerea lui“.   Reacţiile vizavi de posibila numire a lui Corpodean în fruntea cavalerilor fluierului au fost foarte acide. Oficialii Stelei s-au simţit loviţi de federaţie, ştiut fiind războiul lui Gigi Becali cu centralul din Alba şi amiciţia acestuia din urmă cu oficialii echipei Dinamo. Patronul „roş-albaştrilor“ nu a ratat ocazia de a-l mai face încă o dată hoţ pe Corpodean. „Să fure cât vrea, pe Steaua nu poate să o fure, ci doar să o ciupească“, a declarat ieri Gigi Becali.   La fel ca şi în toamna anului 2006, după un controversat derby Dinamo - Steaua, când Becali l-a numit „cel mai mare şpăgar“, Sorin Corpodean nu a reacţionat în niciun fel la declaraţiile oficialilor „roş-albaştri“. „Eu am fost de opt ori la Comisia de Disciplină, iar acuzatorii mei nu s-au prezentat. În judecată nu îi dau, pentru că n-am nevoie de banii lor“, şi-a argumentat arbitrul pasivitatea cu care încasează cele mai grave acuze din partea lui Becali.   Pe de altă parte, latifundiarul susţine că arbitrul ardelean n-are curaj să replice pentru că se simte cu musca pe căciulă.

Gheorghe Constantin, preşedintele arbitrilor: "Nu ştiu dacă o să plec. Deocamdată am fugit din ţară, sunt în vacanţă şi mă întorc abia marţi. Am spus acum două luni că mă retrag. Acum... Nu ştiu... Voi avea o nouă discuţie cu cei de la FRF săptămâna viitoare."