Costi Ioniţă: Amintiri cu ciocolate chinezeşti şi gustul sărat al mării

Costi Ioniţă: Amintiri cu ciocolate chinezeşti şi gustul sărat al mării

Constanţa este susţinut, în campania "Oraşul de vis", de Costi Ioniţă. Născut în 1978 la Constanţa, fostul absolvent al Facultăţii de medicină, cu specializarea stomatologie, a ales o carieră muzicală.

Fan al lui Elvis Presley şi Pheonix, a trăit în anii adolescenţei sub influenţa muzicii rock, iar în liceu a făcut parte dintr-o trupă rock, Agartha. În 1998, la Mamaia, s-a cunoscut cu Mihai Trăistariu, iar împreună cu alţi doi colegi, soprana Laura Mihăila şi Dorin Topala, a format trupa Valahia. Laura a părăsit formaţia, iar în 1999 Valahia a lansat primul hit, "Banii şi fetele". În paralel, a format alte trupe renumite în peisajul românesc de la începutul anilor 2000, Exotic, L.A, Elegance. A descoperit-o pe Celia, cunoscută mai ales cu melodia "Şoapte". În 2008, Costi Ioniţă a format prima trupă feminină de rock din Europa de Est, "Blaxy Girls", iar în 2009 a descoperit-o pe Dya, o tânără de numai 14 ani, despre care spune că are mari perspective pe piaţa muzicală internaţională. Recent, a câştigat premiul "Planeta Awards 2009", pentru cel mai bun producător muzical din Europa de Est. Campania "Oraşul de vis" a fost susţinută de celebrităţi sportive, primari şi vedete care provin din cele 15 oraşe participante în competiţia lansată de evz.ro. Până în acest moment, din lumea showbizului autohton s-au alăturat proiectului "Oraşul de vis": Adi Despot (Arad), Monica Columbeanu (Bacău), Victor Socaciu (Braşov), Nicu Alifantis (Brăila) şi Florin Piersic (Cluj-Napoca). Evz: Cum a fost copilăria în oraşul Constanţa?  Costi Ioniţă: Am să mă întorc puţin în timp şi am să rememorez pentru voi acele vremuri. În primul rând, am fost binecuvântaţi cu marea, asta pentru noi fiind principala atracţie, dar nu eram pretenţioşi, copii fiind, şi înlocuiam marea cu orice baltă de pe stradă, atunci când era vorba de joacă. Eram privilegiaţi fiind în Constanţa, datorită portului maritim pe care noi nu îl vedeam ca acum, un mare colos economic, ci sursă de ciocolate chinezeşti, banane şi portocale de Crăciun şi uimitoarele maşinuţe de fier de care cei din alte oraşe făceau rost doar dacă aveau părinţii doctori sau profesori. Care sunt locurile şi evenimetele de care îţi aduci aminte cu  plăcere? Puncte turistice sunt pretutindeni, în Constanţa: de la celebrul Casino, până la statuia lui Ovidiu, de la acvariu şi delfinariu până la planetariu şi o microrezervaţie care cuprinde flora şi fauna Deltei. Mergeam în această microrezervaţie unde, evident, erau aceleaşi animale de-a lungul timpului, dar, de fiecare dată, găseam ceva interesant de văzut. Când se întâmpla să chiulim de la şcoală, se ştie - direct cu picioarele în mare. Eram atât de fermecaţi de toate bucăţile de scoici şi de melci pe care le găseam, aşa încât, de fiecare dată veneam acasă cu o sacoşă de 1 leu, în care adunam diferite scoici. A doua zi o aruncam, evident.

Cum erau oamenii şi cum îi găseşti astăzi când mergi acasă? Îţi vizitezi oraşul cu regularitate?Oamenii sunt din ce în ce mai trişti şi mai şterşi în goana nebună după bunăstare, iar în unele cazuri după supravieţuire. Doar o sclipire specifică pentru aceşti oameni: dorinţa de socializare şi amabilitatea cu care am fost crescuţi, aflându-ne într-un oraş turistic. Îmi vizitez cât pot de des oraşul, dar nu pe cât aş vrea. Toţi, până la urmă, trebuie să facem sacrificii pentru a realiza ceva în viaţă, iar asta este unul primordial la mine, aflându-mă departe de familie şi prieteni.

Dacă ai fi ghid pentru o zi, ce ai recomanda unui turist?Sunt multe locuri frumoase. Multe muzee, teatre, obiective turistice, faleza Mării Negre, portul Tomis, acvariul, delfinariul. Planetariul şi multe altele. Cred că aş putea fi un ghid bun. Doriţi să încercaţi?

Ne puteți urmări și pe Google News

Ce îi lipseşte oraşului tău şi cum s-a schimbat el peste timp? Ce îi lipseşte? Poate un munte. Nu aş schimba nimic. Primăria face un lucru destul de bun în Constanţa şi aş lăsa schimbarea în seama lor.

Dacă ar fi să alegi câteva cuvinte pentru a-ţi defineşti oraşul, care ar fi acestea? "La mare, la soare, fetiţele sunt goale". Ne poţi spune ceva despre Constanţa despre care nu se cunosc multe informaţii? În Constanţa este un labirint de canale subterane care împânzesc oraşul şi care datează de la atestarea Tomisului ca oraş. Copil fiind, nu am îndrăznit să calc pe acolo, iar acum numai de cercetari arheologice nu am timp. Intră pe "Oraşul de vis" şi votează oraşul tău preferat. Acordă note fiecărui oraş din campanie, celor şapte criterii de evaluare. Aceasta a fost săptămâna de prezentare a oraşului Constanţa. De luni, începe săptămâna de promovare a Craiovei, cu alţi invitaţi-surpriză care vor prezenta oraşul natal prin prisma propriilor amintiri.