Şi-a împins colegul în balustrada scărilor. COPILUL a ajuns la SPITAL

Şi-a împins colegul în balustrada scărilor. COPILUL a ajuns la SPITAL

Un elev din clasa întâi de la o Şcoală din Costeşti a ajuns de urgenţă la spital după ce un coleg l-a împins pe scări. Copilul a suferit o desprindere de rinichi.

Dumitru Tudosiu, inspectorul general din Argeş, a declarat că poliţia a demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate contextul în care s-a produs incidentul.

În urma altercaţiei cu colegul de clasa a II-a de la Şcoala nr. 1 din Costeşti, copilul a avut nevoie de o intervenţie chirurgicală.

„Este regretabil ce s-a întâmplat. O echipă de inspectori a demarat o anchetă. Suntem în pline cercetări”, a declarat Tudosoiu.

„Erau în recreaţie, pe hol. Elevul de clasa întâi fost împins de un coleg din clasa a II-a. S-a lovit cu spatele de stâlpul de la balustrada de la scări. Nu a spus nimic nimănui. Nu a acuzat nicio durere, la ore. A mers acasă, când s-a trezit i-a spus mamei că îl doare spatele şi acuza dureri din ce în ce mai rău. A fost transportat la spital unde s-a constatat că avea o desprindere a unui rinichi”, a mai spus Dumitru Tudosoiu.

Copilul se află în afara oricărui pericol la acest moment, scrie Mediafax.